Acest interviu a fost realizat pe 23 martie, in resedinta lui Slobodan Milosevici, in jurul careia, la acel moment, atmosfera era cat se poate de calma. In afara celor cativa soldati ai Armatei iugoslave care asigurau paza fostului sef de stat, in apropierea vilei lui Milosevici nu se afla nici picior de voluntar al asa-numitelor -garzi populare- despre care presa sustinea ca il apara pe Milosevici. Discutia cu -Slobo- a survenit comemorarii a doi ani de la inceperea bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, manifestare organizata de -Forumul de la Belgrad-, un ONG apropiat Partidului Socialist, al carui lider este chiar Milosevici. La terminarea reuniunii, ex-presedintele federal i-a primit, intr-un cadru extrem de restrans, pe cativa dintre participanti si, cu toate ca de-a lungul timpului s-a dovedit foarte zgarcit cu presa (in zece ani a oferit doar trei interviuri), si-a surprins toti apropiatii acceptand nesperat de usor sa raspunda la intrebarile cotidianului -Curentul-. Nimeni dintre cei prezenti nu avea sa banuiasca faptul ca acesta avea sa fie… ultimul interviu in libertate al lui Slobodan Milosevici.
– Zilele astea s-au implinit doi ani de la agresiunea NATO impotriva tarii dumneavoastra. Puteau fi evitate bombardamentele?
– Noi n-am intreprins nici o actiune ostila impotriva nimanui. Realitatea – daca vreti crudul adevar ascuns popoarelor si deformat in mod intentionat de presa straina – este alta: nu problema albanezilor din Kosovo si Metohia i-a -sensibilizat- pe generalii NATO. Politica Occidentului urmareste globalizarea, ceea ce inseamna disparitia identitatii nationale, federalizare, dependenta de institutiile financiare externe. Iugoslavia a trait in ultimii zece ani un proces de fragmentare sangeros, cu distrugeri imense, pierderi economice ireparabile, ura intre popoarele Federatiei, conflicte religioase. Nu s-a vrut sa existam ca forta intr-o Europa cu moneda unica!
– Sa inteleg ca traim intr-o epoca de neo-colonialism?
– Categoric, da. Marile puteri au nevoie de piete de desfacere care sa le asigure supravietuirea. Si atunci, ce fac? Lovesc prin toate mijloacele tarile care le stau in cale, folosind – inclusiv – forta armelor. Motive pot gasi oricand, dar pretul nu-l plateste decat victima. Demonizarea, Cenzura si Embargoul sunt cateva piese din arsenalul folosit, dar in curtea lor nimeni nu poate sa verifice daca se respecta drepturile omului, ale minoritatilor sau daca exista o minima justitie. Conflicte care dureaza de zeci de ani insangereaza si acum planeta. Cine a intervenit? Ce armata a luptat in numele dreptatii? Nici una.
– La Rambouillet a existat o sansa de salvare a pacii. Pe ce -carare a politicii- s-a -ratacit-?
– Tactica dezinformarii a functionat si de aceasta data. De fapt, noi n-am fost invitati la tratative, nimeni nu ne-a consultat in nici o problema, dar ni s-a prezentat un document spre semnare. Un dictat convenit de puterile Europei si America, unde ni se impuneau conditii inacceptabile. Ce puteam sa facem? Sa cedam inca o parte din tara, leaganul Istoriei si al identitatii nationale a sarbilor sau sa luptam, asumandu-ne tributul de sange? Am ales a doua cale, desi totul se putea negocia. Dar cine dorea sa discute cu noi?
– Bombardamentele sustinute, tehnologia de ultima ora a fortelor NATO, izolarea politica a tarii dumneavoastra, cat efect au avut?
– Nimeni si nimic nu te poate infrange cand sti pentru ce lupti. Noi ne aparam Tara, nu eram agresori. Dovada ca, in final, NATO n-a putut sa-si inscrie o victorie militara impotriva noastra. La semnarea acordului de incetare a focului, toti speram in pace si revenire la normalitate. Urma reconstructia. Vedeti ca nu asa se intampla. Aceeasi stare de tensiune, lupte cu bandele de teroristi, zeci de mii de refugiati ratacind pe meleaguri straine. Vom trece si prin aceasta incercare impusa de Occident. Colonizarea si aservirea Serbiei n-au reusit; cat despre efect, constatati singur. S-au refacut toate obiectivele distruse, vom ajunge la productia si eficienta economica dinaintea razboiului, inainte de sfarsitul anului. Poate ca ar trebui sa dea raspuns la aceasta intrebare cei care ordonau atacurile. Daca stiu si isi pot asuma responsabilitatea faptelor.
– Pozitia oficiala a Romaniei in perioada razboiului a fost de sprijinire a interventiei NATO, iar ca argument principal – aderarea noastra la aceasta organizatie. Aveti resentimente? Vom fi prieteni ca inainte?
– Cunosc bine pozitia poporului roman, faptul ca n-a fost informat si sentimentele pe care le aveti pentru noi. Grupul de interese politice care se afla la conducerea tarii dumneavoastra in acea perioada nu-mi schimba convingerile. Prietenia romano-sarba a existat si va exista. Iata dovada: pe biroul meu se afla cartile dumneavoastra. Vorbim romaneste, cunosc Istoria Romaniei, il admir pe Stefan cel Mare, care este ingropat la Manastirea Putna. Deci nu exista nici un resentiment. In rest, nu noi, sarbii, putem decide calea pe care trebuie s-o urmati. Faptul ca presiunile Occidentului asupra Iugoslaviei n-au incetat, situatia scapata de sub control, terorismul practicat de bandele de banditi albanezi, asa-zisa UCK, ingreuneaza reluarea relatiilor firesti intre tarile noastre. Personal, stimez romanii si nu cred ca cineva poate sa ne indeparteze pe unii de altii.
– Tribunalul International de la Haga face presiuni asupra tarii dumneavoastra pentru a va preda spre a fi judecat. Ati putea sa comentati aceasta situatie?
– Acest tribunal nu este o institutie juridica, ci una politica. El este aservit celor care vor moartea Iugoslaviei. Pentru mine nu are nici o valoare. Ei pot sa pretinda tot ce vor, dar de ce nu incearca sa-i traga la raspundere pe teroristii albanezi si pe toti cei care au adus imense suferinte poporului nostru? In cadrul politicii de neo-colonialism, a impartirii Europei, orice metoda menita sa aduca succesul partii interesate este folosita. N-am ascuns niciodata adevarul, usile noastre au fost si sunt deschise pentru oricine vrea sa vada realitatea cu ochii mintii si ai ratiunii. Nu trebuie sa va ingrijorati, dar accentuez faptul ca legitimitatea Tribunalului o recunosc doar unii. Si aia nu suntem noi.
– Pot sa transmit vreun mesaj poporului roman?
– Multumesc tuturor celor care au fost alaturi de noi si ne-au sprijinit in timpul razboiului sau dupa incetarea bombardamentelor. Astazi, tinta a fost Iugoslavia, dar maine poate fi oricare alta tara. Politica NATO nu se face cu manusi, nu cunoaste mila si respect. Am avut si avem multi prieteni in Romania. Iar acest lucru n-o sa-l uit. Lucrurile marunte nu trebuie sa influenteze deciziile importante?ë Comemoram doi ani de la agresiunea NATO impotriva unui stat suveran si independent. Vor veni si vremuri de pace, cand se va putea altfel discuta. Vecini am fost, vecini ramanem si, in mod sigur, prieteni. Transmiteti poporului roman cele mai bune ganduri din partea mea si – fireste – prietenia.
Interviu realizat de I.T. Lazar
