Home În Lume Kosovarii viseaza -Dardania-

Kosovarii viseaza -Dardania-

DISTRIBUIŢI

In cei doi ani de administratie ONU in Kosovo, provincia este mai putin multietnica decat a fost vreodata. Unele minoritati, practic, au disparut. Altele, precum cea sarba, sunt supuse unei insistente epurari etnice in zonele mixte, iar rezultatele sunt pe masura. Kosovo a devenit albanez si prin numar, si prin spiritul sau. Leaganul civilizatiei sarbe, in absenta sarbilor, a ramas doar istorie. Desigur, oficial, provincia se afla sub suveranitatea Serbiei si a Iugoslaviei, iar rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate garanteaza acest lucru. Care ar fi insa viitorul? Viitorul suntem noi! – mi-au spus apasat albanezii Arsin Cakaj, Fatmir Corrolli si Avni Miftari. Noi, tinerii albanezi, vom decide acest lucru, indiferent incotro incearca sa ne duca partidele noastre albaneze cu Rugova, Thaci si altii. Daca sub presiunea UNMIK si OSCE nu ne duc unde vrem noi, ne vom pune in frunte un alt partid. Si unde vreti sa va duca? Grupului nostru de dialog din curtea unei case din Pristina i se mai adaugasera cinci-sase tineri albanezi, dintre care doua fete. Rar am intalnit o unitate de vedere beton ca la acestia. Vrem sa facem din Kosovo o tara a cetatenilor, a fost raspunsul lor. Ii vom ierta pe sarbi, dar nu vom uita. Nu-i vom ierta niciodata pe cei care ne-au ucis familiile. Cu ceilalti vom putea trai alaturi, cum am mai facut-o de secole. Bine, dar sa nu uitam, aceasta tara este Iugoslavia, este Serbia cu o cu totul alta conducere, democratica, am mentionat cu un ton neutru. Fusesem avertizat sa-mi controlez cuvintele pentru a nu fi luat la ochi, la propriu. La doar trei strazi mai incolo, cu 150 de marci oricine poate cumpara un pistol, pe sub mana. Este talciocul armelor, de care toata lumea stie. Kostunica sau Milosevici e tot una si nici nu ne intereseaza. Noi vrem o tara independenta. Este singura solutie pentru pacea din regiune, a sosit raspunsul. Purtatorul de cuvant al grupului devenise un albanez macedonean, profesor de istorie, ce lucreaza ca bodyguard la OSCE, pentru ca avand tata kosovoar autoritatile din Macedonia nu-i permit sa profeseze in tara sa natala. Albanezii din Kosovo sunt o ramura distincta a populatiei ancestrale. Toata aceasta zona este Dardania. Noi de ea apartinem, independenta ei o vrem, a continuat acesta. In jur numai priviri aprobatoare si entuziaste, inflacarate. De Dardania tine si Valea Presevo. Acum insa ne preocupa, in primul rand, elaborarea -Constitutiei- Kosovo. Mai depindem de ce vor ONU, UE si NATO. Apoi vom fi ca o tara. Abia dupa aceea ne vom putea gandi serios la unirea neamului nostru. Pana atunci ii incurajam cum putem pe fratii nostri din nordul Serbiei, din Macedonia si din Muntenegru. Si pentru ca lumea sa stie, telul nostru final este sa avem un stat al tuturor albanezilor. Nu -Albania Mare- ne intereseaza. Este a prostie. Nu avem nici o treaba cu Tirana. -Cei de acolo sunt altii-. Tara noastra, -Kosova-, va inchide regiunile -Dardania- cu Valea Presevo, -Ilirida- cu Tetovo, Gostivar, Kicevo, Struga si Debar si -Malesia- cu Plav Ulcinj si Gusinje, toate invecinate acum cu actuala provincie. Telul este inca departe. Stim. Pana atunci insa, sa fie clar, nu vom mai accepta niciodata sa fim condusi de Serbia?ë N-am fost tinta unui aparat de propaganda. Tocmai de aceea am parasit locul cu impresia ca ceea ce vrea Pristina albaneza si ceea ce vrea MINUK reprezinta doua lumi paralele. Pentru a se intalni, ca trebuie, una dintre ele va trebui sa o dea cotita. Dar care?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.