Home Politic Guvernul si-a propus obiective greu de atins

Guvernul si-a propus obiective greu de atins

DISTRIBUIŢI

In ultimul raport al Uniunii Europene referitor la Romania, Emma Nicholson de Winterbourne considera drept esentiale pentru integrare, in primele 100 de zile ale noului Guvern, principalele domenii, in care trebuia actionat inca de la inceput: privatizarea si restructurarea intreprinderilor de stat, accelerarea procesului de transfer al proprietatii, reducerea arieratelor intre furnizorii de utilitati publice si societatile comerciale, ultimele pregatiri pentru vanzarea societatilor cu capital de stat.

Pana la prima evaluare a performantelor noului Guvern, in luna septembrie, fostul FPS va trebui sa prezinte un plan prin care sa-si inceteze activitatea pana la 31 decembrie. Tot pana atunci, noul APAPS trebuie sa supuna aprobarii Guvernului lichidarea societatilor ale caror datorii depasesc 85% din valoarea activelor. Restructurarea ramurii metalurgice este neclara. Guvernul trebuie sa se decida la modul in care aceasta se va face, alegand intre varianta BM, de privatizare rapida, si cea de restructurare, propusa de experti ai UE.

Tot pana la 30 septembrie, bancile de investitii trebuie sa vanda alte cinci societati: Electroputere Craiova, Antibiotice Iasi, Romvag Caracal, Hidromecanica si Tractorul Brasov. De asemenea, Guvernul trebuie sa organizeze licitatiile pentru vanzarea SN Transport Marfa, a Societatii Nationale a Sarii, a Societatii Nationale a Apelor Minerale si a altor 30 de societati. Un alt obiectiv care trebuia atins este privatizarea Companiei Nationale de Transport Aerian – TAROM. Pana la sfarsitul anului, trebuie sa fie finalizata privatizarea tuturor societatilor din turism.

APAPS trebuie sa privatizeze, tot pana atunci, 18 intreprinderi mari de stat, 650 de IMM-uri si 450 de societati, unde detine actiuni reziduale. Seful APAPS intarzie procesul de privatizare si a demarat un proces amplu de pedeserizare a conducerilor societatilor importante, precum si ale celor care asigura utilitati publice. In schimb, arieratele acestor societati au depasit de mult cele 9.000 miliarde de lei pe care Ministerul Finantelor trebuia sa le mentina la acest nivel. De altfel, arieratele au crescut constant, fara a putea fi reduse. Totodata, Guvernul trebuia sa asigure un cadru legal coerent in domeniul impozitarii globale si al reducerilor si scutirilor acordate IMM-urilor. Executivul isi propusese chiar reducerea cotei de TVA pentru anumite produse de baza, precum si a accizelor.

Aici, asa cum s-a angajat prin program, Guvernul a abrogat ordonanta promovata de fostul Executiv referitoare la drepturile actionarului minoritar, iar in prezent lucreaza la o alta reglementare care sa respecte interesul economico-financiar al societatilor.

Cresterea economica anuala preconizata pentru initial de 4,5-6% se apropie ca valoare in proiectul Legii bugetului de stat pe anul in curs, propunerea fiind de 4,1%. Mai ramane de vazut daca acest obiectiv va fi si atins in practica. Procesul de privatizare a bancilor trebuie finalizat pana in septembrie 2002. O noua autoritate de supraveghere bancara nu a fost inca stabilita, ramanand aceeasi supraveghere deficitara a Bancii Nationale, care a dus la lanturi de falimente. Trebuie pregatit, totodata, cadrul legal pentru introducerea de noi instrumente pe piata de capital, iar Bursa si Rasdaq sa poata tranzactiona inclusiv titlurile de stat.

La capitolul politica fiscala se poate spune ca unele obiective au fost atinse, cum ar fi scutirea integrala de la plata taxelor vamale si TVA la importurile de utilaje si echipamente, materii prime si materiale destinate IMM, aprobata de catre Ministerul Finantelor Publice. Aplicarea Legii impozitului pe venitul global a fost amanata partial, tocmai pentru a se putea revizui transele si cotele de impozitare pentru populatie. Astfel, a ramas in vigoare doar termenul de 31 mai pentru depunerea declaratiilor de venit ale populatiei. In sfarsit, ar fi de notat si majorarea, de la 1 aprilie, a salariului minim pe economie, de la un milion la 1,4 milioane de lei pe luna.

Si scutirea de la plata impozitului pe venitul agricol pentru cei care detin pana la zece hectare, prevazuta a se aplica inca din acest an, poate fi considerata o bila alba a actualului Guvern. Tot in domeniul agriculturii a fost respectata partial si promisiunea acordarii de subventii si prime.

In ceea ce priveste relansarea constructiei de locuinte, Executivul pare hotarat sa aprobe programul propus de ministrul Miron Mitrea. Pentru acest an, potrivit secretarului de stat Sergiu Sechelariu, vor fi suficiente fonduri pentru ca Agentia Nationala de Locuinte sa inceapa constructia a 10.000 de apartamente si case. Daca pastreaza acest ritm, in patru ani, Guvernul are toate sansele sa-si atinga tinta de 38.000 de noi locuinte.

Pentru integrarea in UE, urmeaza ca, in perioada 2001-2004, Guvernul sa privatizeze cel putin doua companii de productie si doua de distributie a energiei electrice si termice. Pana in septembrie, trebuie aprobat un plan de privatizare a SNP Petrom, iar pana in decembrie, trebuie gasita banca de investitii pentru vanzarea societatii catre un cumparator strategic. Va trebui privatizat si 25% din sectorul de distributie a gazelor naturale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.