Home Actualitate Delegație a CE a vizitat România în cadrul MCV

Delegație a CE a vizitat România în cadrul MCV

DISTRIBUIŢI

În perioada 13-15 aprilie, o delegație a Comisiei Europene a efectuat o misiune de evaluare în România, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Pe parcursul celor 3 zile, experți din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Direcției Generale Justiție și Direcției Generale Afaceri interne s-au întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor din cadrul sistemului judiciar românesc, ai Parlamentului, ai Curții Constituționale și ai Agenției Naționale de Integritate.

În cadrul întâlnirilor, ce au avut loc la Ministerul Justiției, au fost abordate teme de actualitate pentru buna funcționare a sistemului judiciar, între care: evoluțiile din ultimele luni în domeniul justiției, derularea procedurilor de numire pentru funcțiile de conducere din cadrul parchetelor, agenda legislativă — dezbaterile parlamentare cu privire la amendamentele privind codurile penale, precum și inițiativele pentru punerea în acord a legislației penale și procesual penale cu deciziile Curții Constituționale. Discuțiile au vizat, de asemenea, Planul de Acțiune pentru dezvoltarea sistemului judiciar, aprobat de Guvern în data de 13 aprilie 2016.

In ceea ce privește lupta împotriva corupției, în cadrul întâlnirilor la Ministerul Justiției s-a discutat despre noua Strategie Națională Anticorupție, ce va fi finalizată în primul semestru al anului 2016, precum și modul în care aceasta se corelează cu politicile guvernamentale privind reforma funcției publice, transparența instituțională, buna guvernare și achizițiile publice. De asemenea, s-a discutat despre calendarul și măsurile avute în vedere de Guvern pentru operaționalizarea Agenției Naționale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.