Home În Lume Sarkozy e dur cu imigranții

Sarkozy e dur cu imigranții

DISTRIBUIŢI

Președintele francez Nicolas Sarkozy a ținut ieri o conferință de presă în care și-a prezentat planurile de viitor sau a apărat unele dintre politicile sale. Deși pentru presă cea mai interesantă știre a fost cea referitoare la relația "serioasă'' a lui Sarkozy cu Carla Bruni, cea mai importantă știre vine din domeniul politicii franceze asupra imigrației. Sarkozy a propus introducerea unor cote pentru imigrație, astfel încât Franța să primească doar atâția imigranți de câți are nevoie. Astfel, cotele vor ține seama de capacitatea de primire și de integrare a imigranților pe care o are Franța în acel moment și care ar urma să fie dezbătută în fiecare an de Parlament. De asemenea, Sarkozy a dezvăluit că premierii Zapatero al Spaniei și Prodi al Italiei i-au propus ca cele trei țări să recurgă în comun la "expulzări colective'' pentru imigranții ilegali, ceea ce ar bloca accesul unor persoane expulzate în alta dintre cele trei țări. Toată această politică a fost proclamată de președintele francez ca fiind o "politică de civilizare'' care va duce la "renașterea Franței, renaștere de care lumea are nevoie''. Deși organizațiile pentru apărarea drepturilor omului critică politicile sale referitoare la imigrație, aproape 75% dintre francezi sunt de acord cu introducere unor cote la imigrație. Imigrația devine una din problemele cele mai serioase ale Franței, cetățenii săi temându-se de faptul că noii sosiți le vor lua unele din slujbe, acceptând salarii mai mici, dar și că, având un nivel cultural deseori mai scăzut și dificultăți de adaptare, provoacă tulburări grave, de genul revoltelor tinerilor musulmani din suburbiile Parisului în 2005 și 2007.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.