Avertismentul lansat anul trecut de banca centrală prin vocea guvernatorului Mugur Isărescu – "nu mai trageți de economie că se rupe"- pare să-i fi lăsat reci pe mai-marii din Palatul Victoria. Zidurile groase, chiar și șubrezite de vremuri, dacă e să dăm crezare spuselor celor care vor să se mute din locație, nu lasă loc de trecere decât laudelor la adresa oficialilor și măsurilor populiste.
Între timp, boala economiei se cronicizează, iar 2008 riscă să devină anul în care se poate intra în comă. Cu toate eforturile disperate de căutare a medicamentelor tămăduitoare, BNR e departe de a putea salva situația. Pentru că scumpirea creditului în lei nu poate opri decât parțial presiunea pe ofertă și escaladarea deficitului de cont curent generat de raportul de 2/1 dintre importuri și exporturi. Și așa raportul dobândă de intervenție/inflație e mai mare la noi decât în statele vecine, iar rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale sunt uriașe. Mai mult, latura creditelor în valută externalizate nu poate fi controlată!
Putregaiul dospit din străfundurile economiei începe să miroasă din ce în ce mai urât. E foarte clar că politica fiscală nu e în măsură să contabilizeze veniturile reale ale românilor. Și, după ce că nu știm care e presiunea pe oferta firavă de bunuri și servicii pe care economia mioritică o produce, ne-am mai pricopsit și cu un 2008 electoral. Un an în care românul de rând trebuie, măcar de fațadă, la momentele potrivite, să fie cu burdihanul plin de mici și bere pentru a vota așa cum se cuvine: adică în stare de semiconștiință.
În aceste condiții, sunt semne rele pentru deficitul comercial, pentru inflație, dar și pentru moneda națională ajunsă din tigru european în 2006 o pisică jigărită care nu mai sperie șobolanii la finele lui 2007.
