Home În Lume Lacrimile lui Hillary o readuc pe primul loc

Lacrimile lui Hillary o readuc pe primul loc

DISTRIBUIŢI

În ciuda tuturor sondajelor de opinie care îl dădeau, în New Hampshire, câștigător al alegerilor preliminare ale Partidului Democrat pe senatorul de culoare Barack Obama, Hillary Clinton a reușit să câștige. Diferența a fost minimă, 39 de procente Clinton, față de 37 Obama, dar e suficient pentru a relansa campania acesteia. Ea se pare că a reușit să întoarcă situația spectaculos în doar o zi, după ce a afișat o atitudine mai sensibilă, mai umană, când a fost pe punctul de a izbucni în lacrimi în timp ce vorbea despre cât de mult datorează Statelor Unite și câte lucruri vrea să realizeze pentru țară. O altă revenire spectaculoasă s-a petrecut în tabăra republicanilor, ale căror alegeri parțiale au fost câștigate de senatorul de 71 de ani John McCain, a cărui campanie era pe punctul de a eșua din lipsă de bani în vară. Candidații care vor câștiga nominalizările celor două partide se vor înfrunta în alegerile prezidențiale americane din noiembrie.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.