Cei 24 de membri ai echipajului avionului-spion american, retinuti de autoritatile chineze timp de 12 zile, au ajuns in insulele Hawaii. Desi membrilor echipajului li s-a permis sa se intoarca in Statele Unite, Beijingul nu a facut nici o referire la restituirea avionului american EP-3E Ariel II. Dupa cum era de asteptat, autoritatile chineze au cerut restrictionarea efectuarii zborurilor americane de supraveghere in apropierea teritoriului chinez. In acest sens, Statele Unite au acceptat sa discute, pe data de 18 aprilie, despre aceasta problema. Pe de alta parte, consilierul special pe probleme de securitate nationala, Condoleeza Rice, a dezmintit informatiile conform carora eliberarea echipajului avionului-spion american a fost obtinuta in schimbul unor importante concesii secrete. -In nici un caz chestiunile importante nu fac obiectul vreunei negocieri cu China-, a afirmat Rice. -Pot sa-i asigur pe americani ca eliberarea echipajului a fost obtinuta doar in baza termenilor folositi in scrisoarea adresata de ambasadorul american autoritatilor chineze-, a conchis aceasta. In privinta acceptarii Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului, Rice a precizat ca Congresul american va examina chestiunea dupa vacanta de Paste, alaturi de cea a vanzarilor de arme in Taiwan si a relatiilor comerciale cu China.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane