Pentru ca, romanilor, Pastele li s-a parut foarte important, au mai imaginat si alte sarbatori -inrudite-. Asa este Pastele Blajinilor, sarbatoare populara cu data mobila, sinonima cu Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor, dedicata spiritelor mosilor si stramosilor, capabile sa se ospateze si se se bucure de sarbatoare, la fel ca si cei vii.
– Despre Blajini, oameni blanzi si pasnici, incapabili de a face rau, se spune ca s-ar afla intr-o lume indepartata. In credintele romanilor, Blajinii (sau Rohmanii, Rocmanii) sunt un popor misterios, despre care se stiu putine: faptul ca rohmanii locuiesc -la marginea marii-, la varsarea Apei Sambetei in Sorbul Pamantului, ca nu stau in case, ca toti ceilalti oameni, ci la umbra pomilor, ca umbla goi si se hranesc doar cu poame. Ei s-ar trage din semintia lui Sift, fiul lui Adam. Sunt foarte credinciosi si placuti lui Dumnezeu. Blajinii sunt anuntati ca a sosit Pastele de catre oamenii de pe pamant, care arunca in apele curgatoare coji de oua sparte, in timpul inrositului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pasca). Dar, pana ajung aceste coji in tara Blajinilor, trece cam o saptamana si, de aceea, ei serbeaza Pastele mai tarziu cu sapte zile. Pastelui Blajinilor i se mai spune si Pastele Mortilor. Este vremea la care credinciosii depun ofrande pe morminte, bocesc mortii, impart pomeni, se intind mese rituale in cimitir, langa biserica, sau in camp, la iarba verde.
– Despre Solomonari se credea ca sunt oameni foarte invatati (in popor fiind deseori asimilati -celor ce citesc in stele-), avand la dispozitie forte supranaturale prin care controleaza vremea. Fiind initiati in tainele vazduhului, pot porni furtunile lovind intr-o toaca de lemn, pot da drumul ploii si grindinei, le pot opri, pot aduce frigul in toiul verii, astfel incat ingheata si iezerele langa care locuiesc.
Potrivit traditiei, acesti Solomonari traiesc in munti, in zone pustii, aproape de iezere si de pesterile adanci. Poporul stia despre ei ca sunt foarte inalti (-uriasi-), cu parul lung, imbracati in haine zdrentuite si foarte groase, chiar si vara, au totdeauna la ei o traista in care isi duc uneltele magice (o toporisca din fier, un frau din coaja de mesteacan si o carte de magie).
In vremuri grele pentru popor, ei coboara din inaltul muntilor si strabat satele, cersind si incercand astfel bunatatea oamenilor, tentati sa-i respinga din cauza aspectului lor. Pomana primita o arunca in ape curgatoare, ca sa ajunga astfel in tara Blajinilor. Daca nu primesc nimic, se razbuna, aducand grindina si ploi interminabile peste sate.
– In a doua zi de Pasti, se spune ca, daca un om ia lingura cu care s-a mestecat la inrosirea oualor si o poarta la curea, el capata un simt neobisnuit, cu ajutorul caruia poate vedea strigoii sub adevarata lor infatisare. Se mai afirma ca vrajitoarele si strigoaicele pot fi identificate numai in Duminica Pastilor, acestea fiind foarte palide la fata si cu ochii rosii. La Inviere, se sperie foarte tare cand aud clopotele.
