Home Economic-Financiar Cresc tarifele practicate de compania Tarom pentru cursele externe

Cresc tarifele practicate de compania Tarom pentru cursele externe

DISTRIBUIŢI

Tarifele practicate de compania Tarom pentru cursele externe cu aterizare la Bucuresti au fost majortate in medie cu 8-10%, in urma aplicarii programului de restructurare a activitatii societatii, care contine masuri pe termen scurt, esalonate pana la sfarsitul acestui an, a anuntat, ieri, Nicolae Demetriade, directorul general al companiei.

Spre exemplu, preturile biletelor pentru pasagerii care calatoresc dinspre Anglia, Danemarca, Suedia, Germania, Grecia, Olanda si Ungaria au fost majorate cu 5%, in cazul curselor cu plecare din Franta fiind aplicata o crestere de 6%. Pentru zborurile cu plecare din Spania, Polonia, Cehia si Slovacia, majorarea este de 4%, iar pentru cele cu decolare din Italia, cu 8%.

Oficialul Tarom a aratat ca, urmare a acestei decizii, incasarile valutare realizate de companie au crescut cu circa 600.000 de dolari in luna martie fata de nivelul consemnat in aceeasi luna a anului precedent, si a precizat ca, in acest fel, tarifele operatorului national roman de transport aerian au fost aliniate celor practicate de competitorii sai de pe piata romaneasca. Compania spera ca pana la sfarsitul acestui an, ca efect al majorarii tarifelor pentru aceste zboruri, sa realizeze o economie totala de 3,92 milioane de dolari.

Viena si Tel Aviv, cele mai rentabile curse

Anul trecut, Tarom a transportat peste 1,24 milioane de pasageri, iar rezultatele primelor trei luni ale acestui an indica o crestere a numarului pasagerilor raportat la intervalul corespunzator din 2000.

Nicolae Demetriade a aratat ca Viena si Tel Aviv sunt cele mai rentabile curse externe ale Tarom, insa -exista multe rute- pe care nu se obtin rezultate satisfacatoare, motiv pentru care se vor aplica masuri de eficientizare a acestora. Potrivit oficialului Tarom, -rotirea echipajelor- reprezinta o alta masura menita sa conduca la realizarea de economii. In acest sens, se are in vedere anularea curselor cu innoptare, care va determina reducerea costului curselor prin reducerea sumelor alocate cazarii echipajelor. De asemenea, este prevazuta renegocierea tarifelor de cazare in toate localitatile unde sunt generate cheltuieli cu cazarea membrilor echipajelor.

-Din aplicarea masurilor de restructurare pe termen scurt, speram ca celor 12,35 milioane de dolari, preconizati sa fie economisiti pana la sfarsitul anului, sa acumulam patru milioane de dolari suplimentar-, a afirmat Demetriade.

El a mai declarat ca programul de restructurare pe termen scurt, care va fi definitivat in perioada urmatoare, prevede adoptarea unor masuri menite sa transforme Tarom, pana in anul 2005, intr-o companie profitabila.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.