Incheierea unor noi acorduri bilaterale Romania – Iugoslavia va crea noi facilitati pentru firmele de transport romanesti si pentru cetatenii romani care calatoresc in tara vecina sau care o tranziteaza, a declarat ministrul transporturilor, Miron Mitrea, la sfarsitul recentei vizite pe care a efectuat-o la Belgrad.
In cadrul intalnirii avute cu omologul sau iugoslav, Zoran Sami, Miron Mitrea a prezentat proiecte de acord in domeniul transportului rutier, aerian, fluvial si feroviar, care urmeaza sa fie negociate si parafate, in cadrul unor intalniri ulterioare. -Un prim astfel de acord ar putea fi semnat in luna iunie, la Timisoara, in cadrul Comisiei mixte rutiere romano-iugoslave. Acesta vizeaza in principal liberalizarea traficului, iar una dintre consecintele sale ar fi renuntarea, de catre partea iugoslava, la taxa unilaterala perceputa vehiculelor romanesti, care variaza intre 100-150 de marci. In ceea ce priveste infrastructura, am discutat despre posibilitatea materializarii legaturii intre Timisoara si Coridorul Pan-European nr. X, pe varianta Timisoara – Varset-, a precizat Miron Mitrea.
O alta intentie a partii romane se refera la deschiderea unei linii aeriene directe intre Bucuresti si Belgrad. Amanuntele privind aceasta operatiune vor fi stabilite de reprezentantii companiilor aeriene din cele doua tari, in luna mai a.c.
Un punct important al discutiilor l-a reprezentat problema stingerii datoriei partii iugoslave catre CFR Marfa, care a ajuns, dupa 10 ani, la suma de 32 milioane de dolari. -Situatia financiara actuala a Iugoslaviei nu ne face prea optimisti cu privire la recuperarea imediata a banilor. 18 milioane de euro din datoria totala va fi reglementata prin Uniunea internationala a Cailor Ferate, restul sumei urmand a se reglementa bilateral-, a mai spus ministrul transporturilor.
Deblocarea traficului naval in zona orasului Novi Sad a fost un alt subiect fierbinte al discutiilor dintre cei doi oficiali. Partea romana a solicitat stabilirea unui program clar de deschidere a podului de pontoane in aceasta zona si reducerea taxelor de trecere pe care trebuie sa le plateasca navele romanesti. -Partea iugoslava s-a angajat ca, in maximum 30 de zile, sa stabileasca un program regulat de trecere in zona si sa schimbe sistemul de taxe. Exista speranta ca, spre sfarsitul lunii mai a.c., sa inceapa lucrarile de eliberare a senalului navigabil al Dunarii, astfel incat, prin luna noiembrie a.c., traficul sa fie complet liberalizat-, a conchis Miron Mitrea.
Home Economic-Financiar Miron Mitrea a negociat cu omologul sau iugoslav proiectele de infrastructura