Home În Lume Bush apelează la Arabia Saudită. Oferă arme în schimb

Bush apelează la Arabia Saudită. Oferă arme în schimb

DISTRIBUIŢI

Președintele american a ajuns în Arabia Saudită – cel mai important stat arab pe care îl vizitează în cursul turneului său diplomatic din Orientul Mijlociu. Arabia Saudită este un aliat-cheie pentru America și acum Bush apelează la ea pentru sprijin în câteva dintre principalele probleme internaționale ale Statelor Unite. Una ar fi problema iraniană, Iranul șiit fiind nu numai adversar al americanilor, ci și o potențială amenințare pentru Arabia Saudită predominant sunnită. Alte probleme importante discutate au fost sprijinul saudiților pentru procesul de pace israelo-palestinian sau lupta împotriva terorismului. Totuși, putem considera ca fiind și mai importantă problema prețului petrolului. Atingând la un moment 100 de dolari pe baril, prețul petrolului afectează foarte mult economia americană și de aceea Arabia Saudită, cel mai important producător mondial de petrol și lider informal al Organizației Țărilor Producătoare de Petrol, ar putea ajuta la scăderea prețului prin creșterea producției. Bineînțeles, Bush nu a venit cu mâna goală, ci a adus acordul său pentru ca saudiții să cumpere armament sofisticat din America, ce ar ajuta la contrarea Iranului. Deocamdată, Arabia Saudită va cumpăra rachete ultra-sofisticate cu ghidaj prin laser, o tranzacție de 120 de milioane de dolari dintr-un pachet de vânzare de arme estimat la 20 de miliarde de dolari. Tranzacția este contestată de unele voci din Congresul american, care se tem că întărirea militară a Arabiei Saudite nu va intimida Iranul, ci mai degrabă va intimida Israelul, principalul aliat al Americii în regiune, căruia Arabia Saudită îi este ostil.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.