Home Social Peste 40% dintre romani sufera de obezitate

Peste 40% dintre romani sufera de obezitate

DISTRIBUIŢI

Ultimele studii arata ca peste 40% dintre romani sufera de obezitate, iar numarul copiilor supraponderali este in crestere alarmanta, pe fondul vietii moderne, care se desfasoara mai mult in jurul calculatorului si al televizorului, dar si al unei alimentatii necorespunzatoare, a declarat profesorul Constantin Dumitrache, directorul Institutului de Endocrinologie din Bucuresti. Romanii petrec multe ore urmarind programele TV si la calculator, inclusiv pe Internet, fapt pentru care activitatea fizica a fost mult redusa. In plus, mersul pe jos a fost inlocuit cu plimbarea in masina, tentatiile alimentare sunt tot mai numeroase, de aceea cresterea numarului cazurilor de obezitate a devenit o problema de sanatate comunitara.

Persoanele supraponderale sunt cele mai predispuse afectiunilor cardiovasculare, hipertensiunii arteriale, diabetului, cancerului si bolilor ale articulatiilor. Obezitatea are de obicei cauze genetice, dar sedentarismul si alimentatia nerationala sunt la fel de periculoase ca ereditatea.

S-a estimat ca peste 55% dintre adolescente tin dieta; de regula insa este distructiva, pentru ca este stabilita fara consultul prealabil al unui nutritionist sau endocrinolog.

Pentru ca supraponderabilitatea a devenit o problema frecventa de sanatate, specialistii au infiintat Grupul Roman de Studiu si Terapie a Obezitatii: -Prin acest grup dorim, in primul rand, sa dezvoltam studiul obezitatii si, in al doilea rand, sa atragem pacientii supraponderali in organizatii ale pacientilor, in care suferinzii sa poata schimba idei-, a mai spus Dumitrache, desemnat presedinte al GROSTO.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.