Home Social SCJU Târgu Mureș a efectuat 23 de transplanturi de celule stem în...

SCJU Târgu Mureș a efectuat 23 de transplanturi de celule stem în 2016

DISTRIBUIŢI

Specialiștii Clinicii de Hematologie și Transplant a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș au anunțat, miercuri, efectuarea a două transplanturi alogene de celule stem hematopoietice, la doi bărbați în vârstă de 23, respectiv 34 de ani, astfel că numărul transplanturilor se ridică la 23 în 2016

Șefa Compartimentului de Transplant Medular din cadrul Clinicii de Hematologie și Transplant a SCJU Târgu Mureș, dr. Benedek Lazar Erzsebet, a declarat miercuri, într-o conferință de presă: „Astăzi am reușit să facem două transplanturi alogene. Vorbim despre doi bolnavi tineri, în vârstă de 23, respectiv 34 de ani, cu leucemie acută. La cel mai tânăr, neavând donator familial și neavând donator în Registrul Național de Celule Stem, s-a procedat la procurarea de celule din Registrul nemțesc. Celulele au ajuns în clinica noastră în zorii zilei prin curierul internațional. La celălalt bolnav s-a făcut transplantul de la o soră”, a declarat dr. Benedek Lazar Erzsebet.

Bolnavii sunt stabili, dar „în a doua fază există perioada în care celulele aflate în țesuturi pot da reacții împotriva limfocitelor care se formează din partea donatorului. În aceste cazuri, apare boala grefă contra gazdă, care poate avea diferite grade de gravitate de la 1 la 4 și care poate fi letală, dar există metode de prevenție. Depinde foarte mult de cursul acestei afecțiuni, de starea bolnavului, de tratamentul nostru și de rezistența organismului în sine”, a precizat dr. Benedek Lazar Erzsebet. Aceasta a mai precizat că se confruntă atât cu deficit de personal medical, cât și cu lipsa dotărilor, și că, în condițiile în care aici ar fi nevoie de 40 de persoane, instituția funcționează cu doar 10 oameni.

Șeful Clinicii de Hematologie și Transplant a SCJU Târgu Mureș, prof. dr. Benedek Istvan, a subliniat că la 10 milioane de locuitori media europeană este între 200 și 400 de transplanturi pe an, însă în România se fac între 150 și 170 de transplanturi pe an.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.