Cererea depusă de Izaura Anghel în fața „Curtei” de Apel Constanța pentru strămutarea procesului în care membrii clanului Bercea au fost prinși în „fragrant” când îl șantajau pe Mircea Băsescu, a fost admisă. Izaura, lăudată de Antena 3 și România TV că folosește un „limbaj juridic” ne-a explicat de-a lungul timpului: ” când am ieşit pe scările de la el (de la Mircea Băsescu, n.a.) m-a luat <<corupţia>> (procurorii DNA, n.a.): m-a pus pe burtă şi pe mine, şi pe fata mea de patru ani!” ,”Nu mă așteptam să se ajunge la așa ceva”, ”când s-a dat banii ăștia s-a primit și nu s-a mai făcut șantaj și când s-au mers să le cerem s-au făcut șantaj”; ”au fost, da, da’ nu se mai există”; „le-am spus tot adevărul, că sunt nevinovată şi că nu există fragrant, asta este o eşcenare”; ”am aflat sintința”, ”N-are de ce să m-arestează pe mine”, ”Eu nu m-așteptam în viața mea să-mi arestează bărbatul”.
Instanța supremă a admis o cerere de strămutare a dosarului depusă de avocatul familiei lui Bercea.
Dosarul se află în faza de apel, după ce, pe 29 octombrie 2015, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe patru membri ai familiei Bercea Mondial la pedepse cu executare și la plata de daune morale de 7.000 de euro pentru șantajarea lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu.
Florin Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la 12 ani, 11 luni și 20 de zile (pedeapsa rezultând din contopiri), Marius Constantin (ginerele lui Sandu Anghel) s-a ales cu patru ani și șase luni de închisoare cu executare, Fănica Anghel (soția lui Anghel) a primit trei ani și nouă luni, Izaura Anghel (soția lui Marius Constantin, fiica lui Sandu Anghel) a fost condamnată la patru ani, cinci luni și zece zile cu executare. În plus, Ion Grinică Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la șase luni prin măsură educativă neprivativă de libertate.