Inainte de a sapa o fundatie sau a ridica fie si un gard, orice cetatean trebuie sa aiba patalama de la Primarie. Primaria e depasita insa de constructiile neautorizate, fenomen incurajat si de legislatia neclara, mai ales la capitolul sanctiuni. Legea permite celui prins fara acte, dar cu zidurile noi in batatura, sa achite in 24 de ore jumatate din minim, vreo 3,5 milioane de lei. Oamenii platesc si isi continua linistiti lucrarile. Primaria nu poate decat sa revina cu o noua amenda. Procedurile de demolare sunt extrem de delicate.
Repetabila amenda
Anul trecut, au fost aplicate 360 de amenzi, in jur de… 500 milioane de lei. In primele luni ale acestui an au mai fost date alte 195 de amenzi. Primaria are prea putini inspectori de teren, ilegalitatile ajungand tarziu la urechile edililor.
Legile prevad ca brasoveanul care doreste sa construiasca un bloc cu zece etaje sau un simplu garaj are nevoie de un certificat de urbanism, pe baza caruia se elibereaza autorizatia de constructie. Chiar daca cel care construieste are certificat de urbanism, el nu poate sapa nici macar o groapa fara autorizatia de constructie. -Foarte multi care se apuca de constructie imediat dupa ce primesc certificatul de urbanism-, ne-a declarat Maria Dumitrescu, seful Serviciului Disciplina in Constructii. Amenzile, intre 7 si 30 milioane de lei, sunt prea mici pentru a-i speria pe -santieristi-. -Nu avem ce le face, decat sa-i mai amendam o data-.
Un oras la zece oameni
Cele mai numeroase constructii fara nici un fel de certificate sau autorizatii sunt garajele. -Pana acum, 50 de posesori de garaje le-au daramat singuri, in urma sesizarilor noastre, iar 61 de astfel de constructii au fost demolate prin dispozitie de primar-, a precizat seful serviciului de specialitate. Procedura este destul de greoaie: cand astfel de constructii sunt identificate de inspectori, suint fotografiate, inspectorii intocmesc un proces-verbal, dupa care cer Directiei Patrimoniu sa comunice natura juridica a terenului pe care se afla garajul. Daca este domeniu privat, proprietarul este actionat in instanta. Daca este domeniu public, constructia este demolata prin dispozitie de primar.
-Avem foarte putini inspectori de teren. Pentru tot municipiul, inclusiv Poiana Brasov, sunt zece oameni. In foarte multe cazuri, ilegalitatile sunt reclamate de vecini-, ne-a mai declarat Maria Dumitrescu.
Scheletul de beton
Comisia de Urbanism si Arhitectura a dispus demolarea unei singure vile, in Poiana Brasov, care nu respecta normele in vigoare. Proprietarul a fost somat si amendat in repetate randuri pentru a-si revizui constructia care a fost ridicata deja pe una dintre partiile de schi! Exceptand Centrul Civic, a carui situatie este deosebit de complicata, in Brasov nu exista cladiri neterminate a caror autorizatie sa fi expirat. Anul acesta, expira insa autorizatiile pentru Sediul Administrativ Darcom si biserica de pe strada Zizin. Daca cei in cauza nu-si prelungesc autorizatiile, vor fi amendati si se va propune demolarea. Actiunea se va face pe cheltuiala Primariei, dar banii vor fi recuperati de la proprietari prin instanta.
Scheletul de beton, un asa-zis sediu administrativ, care zace de vreo doi ani in zona numita candva -Trei alimentare-, pune la grea incercare nervii locatarilor din jur. El apartine Fabricii de Zahar Bod, reprezentata de Dan Tartaga prin firma Darcom. Constructia a fost folosita de Tartaga drept crestere a aportului de capital. In urma unei hotarari a AGA de la Bod, la sfarsitul lui 1999, in capitalul social al fabricii de zahar acest schelet a fost evaluat la 9,7 miliarde de lei. -Sediul administrativ- nu a ramas insa decat o combinatie de cativa stalpi de beton pe care sunt insirate niste placi, santierul fiind abandonat.
Ilegalitati cu final tragic
Expansiunea suprafetei construite nu a putut fi oprita, chiar cand zidurile au aparut fara acte in regula. Un exemplu este zona Bronzului, unde a rasarit -peste noapte- un adevarat cartier rezidential. Nimeni nu se astepta ca lucrurile sa evolueze atat de repede. -Primaria nu are bani sa tina pasul. Fondurile nu ne permit macar construirea de strazi principale in zona Bronzului, fara sa mai vorbim de lucrarile tehnico-edilitare la care ne obliga legea-, spune Daniel Cincu, directorul Directiei Arhitectura-Urbanism din cadrul Primariei.
Cu toate ca foarte multe constructii din Bronzului n-au autorizatie de constructie, ele au pastrat totusi aliniamentele necesare infiintarii ulterioare de strazi.
Cel mai bun exemplu ca graba de a construi poate avea consecinte grave este tragedia din 1999, de la Schei. Malul unui deal argilos s-a prabusit peste patru muncitori care construiau fundatia pentru un garaj. Acestia au fost ingropati de vii si, in ciuda eforturilor disperate, nu au mai putut fi salvati. Accidentul s-a produs doar la trei zile dupa demararea lucrarilor. Sapaturile incepusera inainte ca proprietarul sa duca actele la Primarie. Daca el ar fi inceput constructia dupa obtinerea aprobarilor, accidentul ar fi putut fi evitat. Ilegalitatea cu final tragic a fost favorizata si de faptul ca, din cauza ca personalul Serviciului Disciplina in Constructii era redus, o singura persoana trebuia sa controleze peste 60 de strazi.