Home În Lume Ancheta penală, armă electorală în Rusia

Ancheta penală, armă electorală în Rusia

DISTRIBUIŢI

Anchetarea rivalilor politici devine o practică tot mai folosită în Rusia de către regimul autoritar al lui Vladimir Putin. Nu a existat rival politic serios care să nu fie anchetat de justiția rusă, despre care toată lumea știe că e controlată de putere. Ultimul pe această listă este Mihail Kasianov, fost premier și fost apropiat al lui Putin, care acum vrea să concureze la prezidențialele din martie. El este acuzat de procuratură că a falsificat 15.000 de semnături pentru a se înscrie în cursa electorală. Kasianov e candidatul opoziției liberale și singurul contracandidat serios al protejatului lui Putin și marele favorit al acestor alegeri, Dmitri Medvedev. Putin este împiedicat de Constituție să mai candideze pentru al treilea mandat consecutiv, dar va accepta să devină prim-ministru dacă Medvedev câștigă președinția. Alți rivali politici, printre care șahistul Gary Kasparov, au fost și ei hărțuiți în acest fel până au renunțat la candidatură.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.