Home Actualitate Femeie tâlhar prinsă de un polițist aflat în timpul liber

Femeie tâlhar prinsă de un polițist aflat în timpul liber

DISTRIBUIŢI

În vinerea mare un polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București aflat în timpul liber a identificat și prins o tânără în vârstă de 20 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie în urmă cu două zile.

În ziua de 27 aprilie a.c, Poliția Capitalei a fost sesizată de o femeie în vârstă de 67 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 18,:00, în timp ce se afla în liftul unui bloc situat pe bulevardul Alexandru Obregia împreună cu o altă persoană, aceasta din urmă i-a smuls lănțișorul pe care îl avea la gât, după care a părăsit zona în fugă.

În urma semnalmentelor oferite de partea vătămată, polițiștii au reușit identificarea bănuitei și luarea acesteia în atenție, în vederea prinderii și tragerii la răspundere penală.

Astfel, în ziua de vineri, 29 aprilie a.c., un agent din cadrul Biroului de Odine Publică din cadrul Secției 15 Poliție, aflat în timpul liber, a observat-o pe tânără pe Șos. Giurgiului și a pornit imediat la urmărirea acesteia, totodată solicitând sprijinul unui echipaj de poliție, reușind astfel prinderea bănuitei.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cea în cauză, în zilele de 13, 21 aprilie a.c. și 31 august 2015, a mai comis trei astfel de fapte pe raza municipiului București, smulgând lănțișoarele de la gâtul a trei femei, după care își asigura scăparea prin fugă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cu cea în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentată magistraților.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.