Home Actualitate Combaterea defrișărilor ilegale, prioritatea poliției

Combaterea defrișărilor ilegale, prioritatea poliției

DISTRIBUIŢI

Combaterea defrișărilor ilegale constituie una dintre prioritățile Ministerului Afacerilor Interne, asigurarea protecţiei patrimoniului cultural naţional şi al ecosistemelor naturale naţionale fiind una dintre direcțiile de acțiune stabilite prin Strategia naţională de ordine şi siguranţă publică pentru îndeplinirea obiectivului general de creștere a gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului.

MAI a intensificat acţiunile desfășurate la nivel naţional și regional atât independent, cât și în sistem integrat cu participarea tuturor instituţiilor responsabile. Astfel, au fost organizate acțiuni în comun cu personal din cadrul direcţiilor silvice, comisariatelor judeţene de mediu, inspectoratelor teritoriale de muncă și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În primul trimestru al anului au fost soluţionate cu 22% mai multe dosare penale faţă de trimestrul I 2015 (+328 de dosare soluționate), fiind înregistrată o creștere cu aproximativ 17% a numărului de infracţiuni silvice sesizate din oficiu (de la 940 la 1.098 fapte).

De asemenea, cantitatea de material lemnos confiscat a crescut cu 45%, de la 15.000 m3 în 2015, la 22.000 m3 în 2016.

Anul trecut au fost organizate peste 32.500 de acțiuni pe linia verificării legalității transportului de material lemnos și a provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării acestuia. În cadrul acestor acțiuni au fost verificate peste 85.600 de mijloace de transport, exploatări forestiere, depozite și ocoale silvice.

În scopul maximizării rezultatelor pe linia combaterii acţiunilor ilegale în domeniul silvic, activitatea de cooperare interinstituţională va fi intensificată, prin desfăşurarea unor acţiuni integrate cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum și cu celelalte instituții din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.