Home Politic Ministrul demisionar al Culturii s-a răzgândit din nou

Ministrul demisionar al Culturii s-a răzgândit din nou

DISTRIBUIŢI

Demnitatea e o trăsătura care ar impune respectul oamenilor. În mod cu totul deplorabil, Vlad Alexandrescu a făcut publică mafia din cultură abia când scaunul de la minister i-a fost amenințat. Dovadă stă faptul că azi, când Dacian Cioloş a anunţat că îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis revocarea din funcţie a lui Vlad Alexandrescu precum şi nominalizarea pentru noul ministru al Culturii, demisionarul a declarat: „aşteptăm propunerea de nume pentru un nou nume de ministru al Culturii. Eu cred că am făcut tot ce puteam să fac mai bine la Ministerul Culturii. Sunt foarte conştient că am demarat o primăvară culturală în România. O înnoire a instituţiilor de Cultură. În acest moment în care cred că reforma este periclitată aş dori să rămân mai departe la Ministerul Culturii ca o garanţie că această reformă va continua”.

Alexandrescu și-a anunțat săptămâna trecută demisia pe facebook, anunț ce a generat un mic protest în fața premierului care însă nu a fost impresionat. Ulterior,  Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a acuzat membri ai Guvernului de acţiuni de intimidare prin intermediul unei scrisori trimise „în spiritul transparenţei” către Grupul pentru Dialog Social (GDS).

„Prin multe decizii şi acţiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roşia Montană sau de la Cathedral Plaza din Bucureşti. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat in Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piaţa Romană, am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă”, a susţinut Vlad Alexandrescu în scrisoarea trimisă către Grupul pentru Dialog Social (GDS).

„Faptul că, în mai multe şedinţe de Guvern, m-am pronunţat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii (…) mi-a adus o adversitate rece a acelor miniştri care erau implicaţi”, a mai spus ministrul, referitor la cazurile de plagiat în obţinerea anumitor diplome.

„În momentul de faţă, cred că o reacordare a încrederii Prim-Ministrului în mandatul meu şi în reforma pe care am început-o ar fi singura cale prin care aceste reacţii ar putea fi stopate, măcar pentru o perioadă”, a conchis Alexandrescu.

Ulterior, ministrul a precizat, tot pe Facebook, că scrisoarea către GDS în care acuză membri ai Guvernului de acţiuni de intimidare a devenit publică fără voia sa şi spune că nu are nimic de adăugat faţă de cele invocate şi nu a dorit să condiţioneze astfel rămânerea sa în Guvern.
Oare ce ar fi spus bunicul lui Alexandrescu, criticul Tudor Vianu de o așa atitudine? Ar fi fost mândru de demnitatea nepoțelului?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.