Urat campionat avem! Cu toate eforturile lui Dragomir & Comp de a o scoate basma curata, Divizia A la fotbal duhneste, mai ales acum, la final de campionat, mai ceva ca recipientele de gunoi ramase nedescarcate la sfarsit de saptamana. Un exemplu: dupa ce au luptat ca niste lei ca sa-i bata pe campionii en-titre de la Dinamo, iluzionandu-si suporterii ca, vezi Doamne, ar trage la titlu, baietii din Trivale au uitat brusc cum se castiga acasa, tocmai cand pe malul Argesului i-au vizitat -amaratii- de la Foresta, aflati la mare ananghie. Pai, un punct la -adevar- e de colo, cand tocmai cu punctu^ ala, mai stii, te poti salva?! In fine, asta-i fotbalul romanesc, nu prea mai avem ce-i face, pana nu vor veni altii sa-l conduca. Asadar, a fost 1-1 la Pitesti, in fief-ul echipei cu cel mai bun punctaj in jocurile de acasa. Dupa meci, suporterii argeseni huiduiau cu spor, simtind ei ceva, pacat ca altii, multi, sunt ne-simtiti prin fotbalul nostru bolnav. (Credeti ca noi, acum, ne-am gandit la vreun blat? Doamne fereste!)
Altceva nici nu prea ar mai merita scris despre aceasta etapa. Steaua s-a chinuit serios sa treaca de FC National, in Ghencea, si a facut-o, in buna masura, gratie lui Radu Niculescu, cel tocmai plecat din Cotroceni. Deh, e lege veche in fotbal: cel mai bine joci impotriva fostilor coechipieri. Dinamo a trecut mai lejer de Rocar, in prologul finalei de Cupa, iar Craiova a reusit sa piarda chiar si la Medias, ca si cum nu pierduse destul pana acum.
Dar, atentie aici! Petrolul a capotat intaia oara dupa 27 de ani, pe propriul teren, cu FC Brasov si, din vicecampioana de toamna, devine candidata la retrogradare! Pai da, asa le trebuie, ca prea au criticat liderii ploiesteni conducerea Ligii si a Federatiei! Cum isi imagineaza ei ca mai pot ramane in -A-, dupa ce au avut imensul tupeu de a spune lucrurilor pe nume? Hai sa fim seriosi, ca doar avem unul dintre cele mai curate campionate din lume, iar sefii lui sunt mai greu de clintit decat era insusi Ceausescu prin anii ^70!
In fine, Galatiul (cu terenul suspendat) a jucat la Constanta mai bine decat acasa, invingand Astra prima oara in istorie, iar Rapiduletul, saracul de el, a deraiat tocmai la Piatra Neamt. Noroc ca avusese grija Rednic sa puna deoparte puncte albe pentru etape negre.
In rest, asteptam amuzati show-urile finalului de campionat si eventuala -imbunatatire- a numarului de echipe. Pana la urma, dupa atatea eforturi si bani cheltuiti, ar fi chiar culmea sa retrogradeze cineva! Pai, nu trebuie sa traiasca toata lumea?
Rezultate si marcatori:
Dinamo Bucuresti – Rocar 2-0 (1-0)
Au marcat: Mihalcea ^19, Talvan ^88
Petrolul Ploiesti – FC Brasov 0-1 (0-0)
A inscris : N. Iorga ^52
FCM Bacau – Gloria Bistrita 2-0 (1-0)
Marcatori: Trofin ^22, Cursaru ^76
FC Arges Dacia Pitesti – Foresta Suceava 1-1 (1-0)
Realizatori: Grigorie ^19/Gavrilescu ^65
Gaz Metan Medias – Universitatea Craiova 1-0 (1-0)
A inscris: Ciurar ^2
Otelul Galati – Astra Ploiesti 1-0 (0-0)
A marcat: A. Pitu ^67
Steaua Bucuresti – FC National 2-1 (0-1)
Autorii golurilor: R. Niculescu ^54, Cl. Raducanu ^65/Mitrovici ^37
Ceahlaul Piatra Neamt – Rapid Bucuresti 1-0 (0-0)
A marcat: C. Ilie ^71
Clasamentul Diviziei A:
1. Steaua 25 14 7 4 41-27 49 (+10)
2. Dinamo 25 12 6 7 46-37 42 (+3)
3. FC Arges 25 11 8 6 34-31 41 (+2)
4. FC Brasov 25 12 4 9 27-22 40 (+4)
5. Rapid 25 9 9 7 28-22 36 (0)
6. Petrolul 25 11 3 11 31-29 36 (-3)
7. Gloria Bistrita 25 10 4 11 37-37 34 (-2)
8. Otelul Galati 25 9 7 9 29-29 34 (-5)
9. Univ.Craiova 25 9 7 9 26-30 34 (-2)
10. Astra Ploiesti 25 9 6 10 30-24 33 (-3)
11.Ceahlaul 25 8 9 8 31-34 33 (-6)
12. Foresta Suc. 25 7 10 8 35-38 31 (-5)
13. FC National 25 9 4 12 30-36 31 (-5)
14. Rocar 25 9 4 12 35-43 31 (-5)
15. FCM Bacau 25 7 5 13 30-39 26 (-13)
16. Gaz Metan 25 3 9 13 17-29 18 (-21).