Schema de ajutor de minimis reprezintă o serie de reguli și condiții de eligibilitate care guvernează acordarea unui ajutor, sub orice formă, din fonduri publice, unei întreprinderi. Cuantumul maxim al ajutorului, acordat sub orice formă, de care poate beneficia o întreprinere, pe parcursul a trei ani fiscali consecutivi, este de 200.000 de euro, după cum ne-au explicat consilierii din cadrul Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR). În cazul domeniului 4.3 Dezvoltarea microîntreprinderilor, beneficiari pot fi microîntreprinderile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate din ghidul solicitantului. Cuantumul grantului poate fi de maxim 200.000 de euro, având în vedere orice alte ajutoare acordate IMM în decursul celor doi ani anteriori datei la care se depune cererea de finanțare. Eligibilitatea IMM, în cadrul POR, nu depinde de faptul că a mai primit sau nu ajutoare, cuantumul ajutorului depinde însă de acest aspect. Proiectele eligibile sunt cele care au o valoare totală, care se calculează însumând valoarea cheltuielilor eligibile și a cheltuielilor neeligibile, cuprinsă între 20.000 și 500.000 de euro. Indiferent de valoarea totală a proiectului, cuantumul finanțării nerambrusabile nu se modifică. Beneficiarul va trebui să acopere din buzunarul propriu restul cheltuielilor.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane