Beneficiarii fondurilor nerambursabile alocate pentru crearea unui sistem sanitar performant trebuie să definitiveze proiectele până la sfârșitul lunii iulie 2015. Asociațiile care solicită finanțare pentru astfel de proiecte trebuie să ființeze încă cinci ani de la această dată.
Ghidul solicitantului definește asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) drept structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori pentru furnizarea în comun a unor servicii publice. Pentru a fi eligibile în cadrul domeniului major de intervenție, reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, în actul constitutiv, trebuie prevăzut că durata de funcționare a asociației se va extinde cel puțin până la 31 decembrie 2020. Data finalizării ultimei activități prevăzute în cadrul proiectului nu poate depăși 31.07.2015. Deoarece posibilii beneficiari ai fondurilor alocate pentru acest domeniu de intervenție sunt autorități ale administrației publice locale, ADI sau lideri desemnați printr-un contract de parteneriat între unități administrativ-teritoriale, se consideră că finanțările acordate nu cad sub incidența legilor concureței, deci nici ale celor privind ajutorul de stat.
Fiecare membru al ADI sau lider, precum și fiecare dintre parteneri trebuie să semneze declarația de angajament. Documentul îi obligă, între altele, să mențină proprietatea imobilului modernizat, natura activității, exploatarea și întreținerea pentru care s-a acordat finanțarea, pe o perioadă de cel puțin 5 ani după finalizare sau dare în exploatare.
Home Fonduri Europene Legile ajutorului de stat nu se aplică finanțărilor europene pentru reabilitarea spitalelor