Un hormon folosit de plante pentru a-si controla cresterea ar putea deveni noua arma de lupta impotriva cancerului. Institutul pentru Cercetarea Cancerului din Marea Britanie a descoperit ca o molecula, Indole Acetic Acid (IAA), are calitati anticanceroase foarte puternice. Folosirea sa ar insemna, pentru cei care sufera de cancer, mult mai putine efecte secundare decat au actualele medicamente folosite in chimioterapie. IAA este folosit, in mod normal, de catre plante pentru a se orienta inspre lumina si pentru cresterea radacinilor. Dar cercetatorii afirma ca un medicament bazat pe aceasta molecula, care ar putea fi gata pentru uz uman in cativa ani, pare a fi bun si pentru lupta impotriva tuturor tipurilor de tumori. Ei au mai descoperit ca hormonul poate fi activat de lumina, ceea ce inseamna ca doctorii pot elimina o tumora localizata intr-o zona accesibila folosind hormonii, pe care-i activeaza folosind lumina. In cadrul testelor de laborator, aceasta metoda a aratat ca 99,9% din celulele canceroase sunt distruse, ceea ce va insemna ca chirurgii pot fi siguri ca au eliminat toate celulele canceroase posibile. Profesorul Peter Wardman, cel care conduce echipa de cercetatori de la -Gary Cancer Institute-, spune ca medicamentele bazate pe hormoni extrasi din plante ar putea salva foarte multe vieti. Profesorul Wardman sustine ca echipa sa a creat, deja, o versiune sintetica a IAA-ului si ca se cauta o solutie pentru a face hormonul sa atace doar celulele canceroase, lasand restul tesuturilor intacte. Acest lucru ar putea insemna un sfarsit al efectelor secundare, cum ar fi caderea parului, provocate de chimioterapie. -Suntem foarte incantati ca un hormon care se gaseste in plantele de gradina poate indeplini unul dintre cele mai importante roluri ale luptei impotriva cancerului, oferind un medicament care ataca celulele canceroase si lasa restul corpului neatins-, explica profesorul. -Munca noastra ar putea deschide oportunitati foarte importante pentru alte campanii de cercetare, care ar folosi rezultatele obtinute pentru noi cai in tratarea tumorilor-, a adaugat Peter Wardman.
Cercetatorii stiau ca IAA, care este un membru al familiei de hormoni de plante auxin, poate, in anumite circumstante, crea fragmente care produc toxine, pe baza carora vor fi elaborate viitoarele medicamente. Acesta fusese cercetat in anii 1950 ca un posibil tratament al diabetului, dar acum este pentru prima data cand a fost incercat efectul sau anticancer. Cercetatorii cred ca alta molecula a plantelor, derivata din hrean, poate obliga IAA-ul sa lupte impotriva cancerului. Peroxidul extras din hrean rupe IAA-ul in fragmente mai mici care, introduse in corp, produc toxine foarte puternice. Savantii spera sa faca moleculele de hrean sa atace direct celulele canceroase.
Profesorul Gordon McVie, director general al Campaniei de Cercetare a Cancerului, a declarat ca cercetatorii au fost -incredibil de destepti-. -Foarte mult timp, ambitia cercetatorilor a fost sa elaboreze medicamente care ataca direct tumorile si, multumita acestor extraordinari hormoni ai plantelor, combinati cu un pic de chimie de baza, suntem cu un pas mai aproape de acest scop-, a adaugat profesorul. -Este fascinant ca, in ciuda tehnologiei ultrasofisticate pe care savantii nostri o folosesc, ambele molecule, din acest studiu, ne-au fost oferite de natura-, a adaugat profesorul Gordon.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane