Home Economic-Financiar Marco International nu renunta la intentia de a prelua Alro si Alprom

Marco International nu renunta la intentia de a prelua Alro si Alprom

DISTRIBUIŢI

Compania Marco International intentioneaza sa achizitioneze in continuare actiuni ale societatii Alro Slatina de pe piata de capital si sa continue investitiile pentru modernizarea si eficientizarea uzinei. Anuntul a fost facut ieri de dl Alan Kenstenbaum, presedintele Consiliului de Administratie al Marco International, care a precizat totodata ca suma investitiilor facute pana la aceasta ora de actionarul american la Alro se ridica la 40 milioane de dolari. Marco International – apartinand grupului de firme Marco – detine 24,5% din pachetul de actiuni al producatorului roman de aluminiu si 17% din portofoliul societatii Alprom. Fondat in 1985, grupul, care finanteaza, comercializeaza si produce prin procesare metale neferoase in mai multe tari ale lumii, si-a inceput investitiile in Romania in urma cu doi ani si s-a axat preponderent pe industria aluminiului.

-Investitiile substantiale facute pana acum arata hotararea si loialitatea noastra fata de Alro. Dorim sa lucram in continuare cu actualul management si cu angajatii uzinei si, in acest sens, am prezentat o oferta care include un angajament pe care ni-l asumam pe o perioada de cinci ani-, a adaugat Alan Kestenbaum.

Acesta a subliniat intentia grupului de firme Marco de a prelua controlul asupra societatilor Alro si Alprom -prin metode oneste si publice-, intr-o competitie directa cu alti investititori puternici. Ulterior, actionarul american va aloca sume importante de bani pentru punerea in practica la Alro a unor programe care vizeaza reducerea consumului de energie, dublarea capacitatii de productie si reducerea poluarii in zona. Volumul total de finantare aferent acestor programe este estimat la maximum 450 milioane de dolari.

Din analiza facuta de Marco International asupra activitatii Alro, a rezultat ca, pentru a-si mentine pozitia competitiva pe plan international, uzina are absoluta nevoie, pe termen lung si in paralel cu alte investitii, de o sursa de energie electrica mai ieftina. -Si managementul societatii a sesizat aceasta problema si a solicitat, in consecinta, un influx de lichiditati printr-o majorare de capital. Decizia finala in aceasta privinta va fi luata cu siguranta la AGA din 4 iunie a.c. Speram sincer, in primul rand spre binele societatii Alro, ca aceasta decizie nu va fi influentata de zvonurile si de afirmatiile dubioase din ultima vreme, care, de fapt, nu urmaresc decat realizarea unor interese obscure. Grupul Marco sustine necesitatea unui influx de lichiditati la Alro, iar in cazul in care AGA va lua o decizie pozitiva in acest sens, cu siguranta va subscrie-, a afirmat Alan Kestenbaum.

El a dezmintit zvonurile potrivit carora Grupul Marco ar fi controlat de mari companii rusesti. -Nu exista parti din companie care sa fie detinute de actionari rusi-, a spus el.

Sindicatele de la Alro, care au protestat vehement in cursul zilei de marti impotriva privatizarii uzinei prin majorare de capital, nu au raspuns inca la oferta inaintata de Grupul Marco. Investitorul american, care intentioneaza sa reinnoiasca oferta printr-o noua scrisoare, apreciaza actiunile sindicatelor drept o respingere a ideii de privatizare, indiferent de metoda.

Situatia societatii Alro Slatina va fi discutata in sedinta de Guvern de astazi, cand s-ar putea lua o decizie privind viitorul uzinei. Potrivit premierului Adrian Nastase, Executivul va lua in calcul amanarea deciziei de majorare de capital si implicit a privatizarii Alro, pentru o perioada de timp. Seful Executivului considera ca o astfel de decizie nu va determina o reactie negativa a Bancii Mondiale (n.r. – Alro este inclusa in Programul PSAL, convenit cu BM), pentru ca institutia financiara va tine cont de presiunile care se fac si de multiplele interese in joc.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.