Panică la Ministerul Sănătății. Corpul de control al premierului Dacian Cioloș a început vineri o investigație în scandalul dezinfectanților diluați: face verificări la Ministerul Sănătății, dar și la patru spitale din Capitală.
Sunt verificate toate contractele Hexi Pharma cu instituțiile, altele decât cele investigate de Parchetul General.
În plus, s-ar putea ca sâmbătă, premierul Cioloș să aibă o întâlnire cu experții străini chemați în ajutor în povestea dezinfectanților diluați.
Compania Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.
Punerea sub acuzare vine după ce patronul firmei, Dan Condrea, și directorul general, Flori Dinu, au fost audiați la Parchet, iar zeci de angajați au dat declarații în fața anchetatorilor.
În urmă cu două zile, compania Hexi Pharma, implicată în scandalul dezinfectanților, a cerut falimentul. Reprezentanții Hexi Pharma au înregistrat, marți, la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă.
Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a prezentat marți la sediul Parchetului General pentru a fi audiat în dosarul dezinfectanților din spitale.
Urmărirea penală a fost începută pentru faptă, respectiv infracțiunile de zădărnicire a combaterii bolilor și falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse.
Sâmbătă, procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii la clădiri care aparţin Hexi Pharma, dar şi acasă la patronul Dan Condrea. De asemenea, poliţiştii au ridicat probe de la 25 de unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe.
Alexandru Dan Condrea deține 93,7% din acțiuni.
Compania a încheiat 2014 cu o cifra de afaceri de 18,9 milioane de lei și un profit net de 1,8 milioane de lei, potrivit datelor raportate de la Ministerul Finantelor. Hexi Pharma are 45 de angajați.
Producătorul de biocide Hexi Pharma, implicat în scandalul dezinfectanților diluați, are datorii de 23,4 milioane de lei.