In mod oficial, scopul demnitarilor occidentali care vin la Bucuresti sa ne tina prelegeri academice despre democratie si economie de piata este de a scoate gunoiul ascuns de guvernantii nostri sub pres, intr-o operatiune de deratizare realizata cu fondurile comunitatii europene pentru ca Romania sa nu imprastie microbi pe mobilierul Louis XVII de la Bruxelles. In viata reala insa, unde totul se plateste, acesti corifei continentali sunt manati si ei de aceleasi ambitii politice sau de afaceri care-l inlantuie la fel de strans pe cel ajuns in sferele inalte ale puterii, indiferent ca se afla la Londra sau la Chisinau. De aceea, un lord britanic isi permite sa vina in Romania pentru a ne avertiza ca, daca o importanta companie autohtona nu este ambalata elegant si oferita – cu multumiri pentru safteaua pe care ne-o face – firmei sale, tara noastra va avea probleme cu integrarea in UE. Pentru lordul Lamont, daca Romania vinde ALRO Concernului Balli, unde domnia-sa face parte din Consiliul de Administratie, domnia si-ar sufleca voiniceste manecile sacoului aristocratic, ar cotrobai in persoana prin gunoiul nostru national pana ar dibui micuta perla economica, iar dupa aceea si-ar aranja discret tinuta si s-ar intoarce in Camera Lorzilor, soptind amabil ca n-ar avea nimic impotriva ca o tara atat de curata ca Romania sa intre in Uniunea Europeana. Pe nervosul lord il putem insa intelege: la urma-urmei, pentru o afacere de atatea milioane de dolari, lasi balta toate cutumele diplomatice si te rastesti la acesti romani stupizi ca la un vagabond din Highbury.
Pe compatrioata sa, distinsa baroneasa Nicholson, mai putin, desi trateaza Romania tot ca pe un bantustan unde sefii de trib isi vand copiii la gramaj. N-o intelegem pentru ca ne este aproape imposibil sa credem ca din durerea orfanilor romani, pentru care adoptia este miracolul capabil sa le schimbe fundamental viitorul, domnia-sa isi croieste o cariera politica. Pana sa devina raportor special pentru Romania, Emma Nicholson era un necunoscut deputat din Parlamentul European. Acum, cand este gata sa propuna inghetarea negocierilor cu tara noastra pe motivul nerezolvarii problemei copiilor institutionalizati, are sansa sa straluceasca pe firmamentul politicii drept demnitarul care a determinat, pentru prima oara de la declansarea extinderii UE, blocarea aderarii unei tari candidate. Cruciada sa este pe cat de cinica, pe atat de ilogica: nu poti dori binele unor orfani obligand un stat sarac sa-i intretina la standardele internationale si interzicand unor familii straine (multe chiar britanice) sa le ofere confortul societatii occidentale. Daca baroneasa ar fi declarat, de exemplu, ca se opune adoptiilor cu copii romani pentru a nu se pierde, astfel, sangele albastru al inaintasilor sai, era macar un punct de vedere coerent. Asa, insa, totul pare un joc nebunesc, in care Romania este transformata, inca o data, intr-o patrie a monstrilor ce-si infometeaza dinadins copiii, pentru a stoarce apoi bani strainilor milosi.
Desi poate parea astfel, aceasta pozitie dura nu inseamna cumva ca, peste noapte, am devenit antieuropeni: credem in continuare ca singurul traseu al tarii noastre trebuie sa fie aderarea la Uniunea Europeana, cu toate responsabilitatile ce decurg din aceasta decizie si cu respectul cuvenit aratat partenerilor nostri de la Bruxelles. Credem, de asemenea, ca nici nu putem fi banuiti ca am fi cumva datori Guvernului Nastase – atitudinea noastra de la inceputul mandatului acestuia dovedind clar ca nici premierul, nici partidul sau nu ne sunt prea simpatici. Am ales sa fim duri pentru ca ceea ce am prezentat sunt probleme ce depasesc pozitia fata de un om sau fata de o formatiune politica. Este vorba de pozitia noastra fata de statul roman, pe care, indiferent de greutatile prin care trece, suntem datori sa il sustinem. Pentru ca, indiferent cat de distins si de ramificat le este arborele genealogic, nici unui nobil nu-i este permis sa transforme Romania in pres de sters picioarele la iesirea din Europa…
