Mijlocașul Alin Stoica, liber de contract după despărțirea de KAA Gent, a semnat un acord cu Royal Excelsior Mouscron până la finalul sezonului. Contractul lui Alin Stoica cu Royal Excelsior Mouscron prevede și o opțiune pentru un sezon suplimentar. Stoica va fi antrenat de Enzo Scifo, fost internațional belgian alături de care a evoluat la Anderlecht Bruxelles. În această iarnă s-a vorbit și despre o posibilă revenire a lui Alin la Poli Timișoara, formație la care a mai evoluat în sezonul 2005/2006. Stoica, în vârstă de 28 de ani, a mai fost legitimat la Steaua București, FC Bruges, Siena și FC Național.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















