Documentarul -Marele Jaf Comunist-, in regia lui Alexandru Solomon, premiat in cadrul celei de-a 15-a editii a Festivalului de Film Istoric de la Pessac (24-29 noimebrie 2004), va fi difuzat duminica seara la canalul TV Arte (de la ora 23.00), in cadrul unei seri -Thema-, dedicata hold-up-urilor celebre din istorie.
Filmul, o coproductie Libra Film (Romania) – Les Films D*Ici (Franta) si cofinantat de CNC, BBC, ZDF/Arte, France 2, CNC Franta si Eurimages, porneste de la reconstituirea celui mai mare jaf din istoria Romaniei. In 1959, sase fosti membri de prim-rang ai Partidului Comunist, cunoscuti sub numele de -Banda lui Ioanid-, au furat 1,6 milioane de lei de la BNR, adica echivalentul a 250.000 de dolari, din epoca.
Dupa ce au fost prinsi de Securitate, reconstituirea jafului si procesul-spectacol au fost filmate in 1960, iar inainte ca filmul -Reconstituirea- sa ruleze, cinci dintre cei sase invinuiti au fost condamnati la moarte si executati.
-Incredibila poveste a gangsterilor rosii-
Documentarul lui Alexandru Solomon, la care au mai colaborat Constantin Chelba si Tudort Giurgiu, s-a bucurat de succes inca din primavara anului trecut, cand a fost difuzat la BBC. Nici francezii nu se lasa mai prejos in prezentarea de pe site-ul oficial al canalului Arte.
Astfel, documentarul -Marele Jaf Comunist- este prezentat ca fiind -incredibila poveste a gangsterilor rosii, autorii unui presupus jaf la Banca Romaniei, la sfarsitul anilor *50, care au sfarsit in rolurile unor actori ai unui film de propaganda-.
Dupa difuzarea de la Arte, documentarul lui Solomon va participa in competitia festivalului Alpe Adria din Trieste.