Micul ovreiaș din Hårlău, Elan Schwartzenberg, urmașul direct al lui Nati Meir, devenit agentul 014, adică dublul lui 007, după ce i-a fugit regina la Monte Carlo își caută acum regina prin vămi. Promovat necontenit pe Realitatea TV, Elan s-a făcut de băcănie și la una dintre noile emisiuni lansate de golănassii lui Vîntu, în care se speculează în fel și chip pe tema unui personaj cheie care ar fi capul mitei din vămi. Emisiunea este tare veselă, îi zice „Bursa Pariurilor“ și dă un premiu de 10.000 de euro celui care răspunde la întrebarea „Cine credeți că este Regina de pe tabla de șah a corupției din vămi?“ Eu știu deja răspunsul dar mă îndoiesc că Vîntu o să-mi acorde premiul – iar pe o parte nu este sigur că are cash 10.000, că trece prin mari probleme de sănătate genitală la rotulă. Evident, am ghicit cine este regina – Traian Băsescu – deoarece știu că așa vrea Realitatea TV!
Argumentarea e simplă, știu că orice face Realitatea exprimă interesele lui Vîntu, care e turbat să-l îngroape pe Băsescu, doar am citit cu toții în stenogramele interceptărilor convorbirilor sale telefonice cu slugile, în care îi explica el lui Sergiu Toader că „organizația“ – Trustul Realitatea – „va acționa, va funcționa în conformitate cu nevoile mele… când mi-am exprimat eu interesele, ea să funcționeze în sensul ăla“ imediat ce apasă el pe butoane, sau în traducerea lui Sergiu Toader când vrea să-și bage p… în ea: „- Ia, mă, și bagă-ți p… în ea!“. Punct.
Până una-alta, circoteca așa-zisei emisiuni investigative de tot râsul este completată cu aducerea în arenă a unui set de papagali, giboni, matracuce și bibilici care dau din cap și cotcodăcesc în ritmul impus de dresorul de circumstanță al emisiunii, Radu Soviani, el însuși mișcând din mâini și acționat ca o păpușă dezarticulată în ritmul butoanelor și al pedalelor pe care apasă Vîntu, cu piciorul ghipsat – cel cu rotulita genitală, de la el din dormitor.
Expert în tehnici de depistare a reginelor și duduilor de tot felul, Elan a spus că știe sigur că „nu este domnul Blejnar deoarece el îl știe de mulți ani și după ce s-a uitat direct în ochii săi și l-a întrebat dacă e regină sau nu a înțeles clar că nu“.
Invitat să-și dea cu părerea pe această temă, un alt golănass al lui SOV, Cornel Nistorescu, i-a replicat lui Elan că privitul în ochi ar avea relevanță dacă Elan s-ar uita în ochii Mihaelei Rădulescu, iar că expertiza sa pe domeniul depistărilor de regine e clar limitată de inerente disfuncționalități.
De aici încolo a început un circ de mare frumusețe, cu zoaie aruncate reciproc unul în altul de Elan și Nistorescu. Elan Schwartzenberg l-a taxat pe Cornel Nistorescu de „criminal“ pentru accidentul de acum câțiva ani, când acesta a făcut o manevră ilegală și s-a suit cu jeepul peste doi motocicliști, după care a așteptat în mașină, blocând ușile și privind pe geam în jos, nepăsător, uitându-se cu ochii săi apoși de pește la cei doi pe care îi lovise cum se zvârcoleau în stradă în pragul morții.
Elasticul, versatilul, abilul, trilu-lilul Elan
Prompt, Nistorescu l-a plesnit peste nas pe Elan, sugerând că acesta ar fi mossadist. Este posibil ca Nistorescu să fie bazat pe niște surse din vechea Securitate, din zona Hârlău, dacă avem în vedere exercițiul căpătat pe când activa ca informator al Securității, conform acuzațiilor lui Ion Cristoiu, care a dezvăluit că acesta a scris într-o publicație a Securității de la Madrid, sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu, articole comandate și plătite de Direcția de Informații Externe a Securității, iar în decembrie 1989 se afla în misiune pe șantierele românești din Orientul Apropiat.
Cornel Nistorescu l-a făcut pe Elan Schwartzenberg reprezentant al armatei israeliene în România, o acuzație mascată de spionaj, însă Elan a întors-o neobosit pe aceeași temă cu motocicliștii: Cornel Nistorescu criminal. Cornel Nistorescu a schimbat tema de atac: fratele lui Elan Schwartzenberg face afaceri cu primarul Poteraș, deci este arondat PDL. Elan Schwartzenberg a atacat din nou în același loc sensibil: Cornel Nistorescu criminal, însă acesta din urmă a preluat loviturile inert, aproape fără reacție.
Delirul din platou a continuat, cu un Elan din ce în ce mai avântat, gata-gata să facă apoplexie, cu o venă umflată la gât, de la momentul în care Nistorescu a punctat, expert, cu Mihaela Rădulescu. După ce anul trecut făcea spume în același platou al Realității că Boc e nașpa, acum anunță ritos și versatil că se bucură că Boc a început să promoveze niște legi economice – aceleași pe care el le-a reclamat ca fiind lipsă în cursul anului trecut. Obsedat să fie prețuit cel puțin la nivelul lui Nati Meir, ca un fel de Guru multilateral, Elan, deocamdată așezat doar în scaunul de guru neprețuit, din dreapta lui Dan Diaconescu, visează departe. Deși este mai cunoscut publicului românesc doar datorită nesfârșitelor scandaluri cu Mihaela Rădulescu și ca atârnător al PSD-ului, partid politic care l-a ajutat pe Elan să își umple din plin buzunarele și totodată ca al doilea mare gânditor al Partidului Poporului, recte al lui Dan Diaconescu, se consideră exact ceea ce îi lipsește poporului român.
Dacă Nati Meir a eșuat lamentabil în încercarea sa de a ajunge președinte al tuturor românilor alegându-se în loc de un scaun prezidențial cu o pereche de brățări de inox, fapt ce i-a produs o asemenea tulburare mintală încât a uitat instantaneu limba română, nemaireușind să răspundă la întrebările procurorilor decât printr-un traducător de ivrit, nu același lucru se poate spune despre Elan, care vorbește mai nou ca un autentic, nou James Bond, de vreme ce înțelege doar din priviri ce are omu’ mai scump de destăinuit. Însușirile nebănuite pe care le-a dobândit probabil antrenându-se în deșert, ca eremiții, l-au transformat într-o bijuterie de agent, de două ori mai tare ca Bond, cum spuneam, un redutabil zero-paișpe de Hârlău.George Roncea