Home Social Sorin Oprescu: Nu mai am bani de plătit penalități la ELCEN

Sorin Oprescu: Nu mai am bani de plătit penalități la ELCEN

DISTRIBUIŢI

Primăria Capitalei nu va mai plăti penalitățile la datoria istorică a RADET față de ELCEN (Electrocentrale București – n.r.), a declarat, marți seara, primarul general Sorin Oprescu.
„Ei m-au socotit tot timpul la penalități. Eu am ajuns la suma de 450 de milioane lei și mai am de plată 50 de milioane lei. În momentul cånd am terminat cu această datorie istorică am început să fac demersurile necesare să termin cu partea cu penalitățile, pentru că, altfel, ei mă socotesc la penalități, iar eu nu pot să asigur căldura și compensarea la populație“, a precizat Oprescu.
El a spus că penalitățile pe care le are față de ELCEN se ridică la 800 milioane de lei.
„Niciodată nu o să mai fiu de acord să plătesc din banii bucureștenilor niște datorii făcute la nivelul anului 1995, o hotăråre judecătorească aberantă, care mă socotește tot timpul la penalități. Niciodată nu o să mai plătesc vreun ban, afară de datorie, chiar dacă stau să mă judec cu ei“, a susținut Oprescu.
Primarul general a anunțat că o să se adreseze Guvernului, iar apoi Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a casa hotărårea în baza căreia ELCEN solicită penalități.
„Eu nu am bani. Anul acesta este un cățel mort de care tragem în toate direcțiile pentru a putea să ne acoperim 37% investiții, 30% partea de ceea ce înseamnă funcționare – RATB și RADET – și restul pentru funcționarea Primăriei și pentru proiecte“, a precizat edilul-șef al Capitalei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.