Deși magistrații au cele mai mari salarii dintre bugetari, Asociația Magistraților din România (AMR) contestă proiectul legii salarizării bugetarilor din cauza faptului că angajații din Justiție nu sunt vizați de acest proiect, conform unui comunicat trimis presei
‘Acest proiect nesocotește flagrant justificarea lui, adică efectuarea unor corecții în sistemul de salarizare din fondurile publice și consolidarea colaborării cu partenerii sociali, prin parteneriat și transparență. O astfel de abordare a executivului are loc în condițiile în care disfuncțiile existente și în sistemul de justiție, în ce privește politica salarială, au fost permanent semnalate de Asociație, prin intermediul numeroaselor memorii expediate Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Finanțelor Publice și domnului Dacian Cioloș, actualul prim-ministru al României, demersuri care, însă, în mod cu totul regretabil, nu au avut nicio finalitate’, arată judecătoarea Gabriela Baltag.
‘Înțelegem să invocăm faptul că instituția spre care au fost redirecționate cererile noastre, respectiv Ministerul Justiției, nu are forța legislativă corespunzătoare, dar, mai ales, a dovedit constant, în ce îi privește pe judecători, o conduită obtuză și refractară la remedierea tuturor disfuncțiilor ce i-au fost aduse la cunoștință, în mod permanent. În acest sens, interpretarea limitată sau, mai exact, refuzul aplicării de către Ministerul Justiției a Legii nr. 71/2015, act normativ asumat, ca atare, de toți ceilalți ordonatori principali de credite din sistemul judiciar, reprezintă o cauză directă a marginalizării și umilirii personalului de la judecătorii, tribunale și curți de apel. Încercarea de declinare a obligațiilor și, astfel, de evitare a asumării răspunderii de către instituțiile care, potrivit legii, au competența de a se pronunța, nu reprezintă decât o dovadă de nesocotire a atribuțiilor și de promovare, fără nicio rezervă, a lipsei de respect și de responsabilitate față de sistemul bugetar, în materie de salarizare, pornind de la obiceiul ‘spălării pe mâini, asemenea lui Pilat din Pont’ sau, la fel de grav, prin învrăjbirea categoriilor profesionale bugetare, după o politică veche, asumată în baza principiului ‘dezbină și conduce’, a mai spus președinta AMR.
‘AMR este nevoită să facă mențiunea că o poziție corectă obligă societatea să accepte un adevăr pe care nimeni nu-l rostește, și anume că salariile celor din instanțele de drept comun, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel sunt rezonabile statutului, dar, în niciun caz, nu pot fi asimilate unui singur salariu, respectiv celui al președintelui instanței supreme care beneficiază de o salarizare distinctă, având în vedere și calitatea sa de membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii. Nicio autoritate cu putere de decizie, pe segmentul justiție, cu pretenții de garanție a independenței acesteia, nu a dorit să facă mențiuni clare în sensul celor arătate, cultivând, dimpotrivă, un sindrom de inhibare în rândul practicienilor, motiv pentru care suntem nevoiți să facem acest demers pentru clarificarea aspectelor pe care înțelegem să le criticăm. Judecătorii au un mandat public pe care-l îndeplinesc cu devotament, cu respect, dar, mai ales, cu onoare și demnitate, situațiile de excepție obligându-ne să excludem o generalizare ‘în rău’ a profesiei. Nimeni nu mai dorește să examineze, astăzi, din punct de vedere calitativ, activitatea judecătorilor supraîncărcați, deliberat, cu un volum de activitate în creștere, ani la rând — nu doar cantitativă, dar și din perspectiva văditei argumentări a complexității cauzelor, în contextul în care schemele de personal nu au fost adaptate (pentru anumite instanțe, tratate după standardul de ‘Cenușăreasă’, fiind rămase la nivelul anilor ’90), iar legislația este incoerentă — de către un sistem care dorește să îngenuncheze această redută a independenței de conștiință și voință, lipsind actul de justiție de orice particularizare, tratându-l prin raportare la un șir imposibil de date statistice’, se mai arată în comunicatul AMR.