Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava l-au reținut joi, pentru 24 de ore, pe Savel Viorel Botezatu, primar al comunei Udești, acesta fiind acuzat că a falsificat mai multe documente pentru a obține ilegal subvenții din fondurile UE pentru agricultură.
Potrivit unui comunicat al DNA, primarul este acuzat de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; tentativă și complicitate la această infracțiune; influențarea declarațiilor, șantaj.
În același dosar, a fost reținută Marinela Borza, casier la Primăria Udești și președinte al Asociației Crescătorilor Animalelor și Utilizatorilor de Pășuni — OADICI Udești, pentru prezentare de documente ori declarații false, influențarea declarațiilor, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.
Cu ocazia campaniilor din anii 2010 și 2011, Viorel Botezatu, în numele Consiliului Local Udești, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava mai multe documente fictive, cu scopul de a obține ilegal subvenții de la bugetul Uniunii Europene, în cuantum de 532.082 lei, susțin procurorii.
În campania din anul 2012, Viorel Botezatu, printr-un intermediar, angajat al aceleiași primării, a prezentat, în numele Consiliului Local Udești, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava, documente și declarații false, care au avut ca rezultat obținerea sumei de 315.314 lei din fonduri FEGA — Fondul European pentru Garantare în Agricultură.
De asemenea, în perioada 2010 — 2012, în legătură cu aceleași campanii, Viorel Botezatu a amenințat și constrâns direct și prin intermediul unor factori politici, conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava și pe angajații acestei instituții, inclusiv cu demiterea din funcție, să aprobe plata subvențiilor din fonduri europene pentru imașul comunal al comunei Udești, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial pentru Consiliului Local Udești.
În campania din anul 2013, Viorel Botezatu, în calitate de primar al comunei Udești, a sprijinit-o pe Marinela Borza să obțină nejustificat, prin depunerea de documente fictive în numele Asociației Crescătorilor Animalelor și Utilizatorilor de Pășuni OADICI Udești, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava, suma de 416.782 lei, provenită din fondurile Uniunii Europene.
Această sumă de bani, sub forma redevență, a ajuns ulterior în contul Primăriei Udești, al cărui ordonator de credite este primarul Viorel Botezatu.
DNA mai arată că, în cazul campaniei din anul 2014, pentru a obține în mod ilegal subvenții de la bugetul Uniunii Europene, Marinela Borza a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava mai multe documente fictive, în numele asociației al cărei președinte este.
În luna noiembrie 2014, Marinela Borza i-a determinat pe fermierii din comuna Udești să semneze „Declarația — Anexa nr. 4”, prin care era împuternicită să depună cererea de subvenție în numele asociației, iar membrii acesteia își asumau responsabilitatea cerințelor ce condiționau acordarea subvenției.
Ulterior, ea a depus acest document la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava, cu scopul de a înlocui același act, depus în luna mai 2014 și care conținea numai semnături fictive.
Mai mult, prin amenințare, Viorel Botezatu și Marinela Borza au încercat să influențeze depozițiile unor martori, urmărind ca prin actele de control, ce urmau a fi întocmite de APIA Suceava, să nu se constate neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate a dosarului de subvenție al asociației respective, să nu fie stabilite creanțe de recuperat și implicit existența unor fapte de natură penală.
Viorel Botezatu și Marinela Borza vor fi prezentați, vineri, Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.