Judecătorii Curții de Apel Constanța au admis vineri seară cererea DNA de instituire a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, decizia nefiind definitivă, dar executorie, acesta fiind încarcerat imediat.
Nicușor Constantinescu, a fost luat după-amiază din Spitalul Județean de Urgență Constanța, de jandarmi, cu targa, în baza unui mandat de aducere și adus cu ambulanța în fața judecătorilor.
Procurorul Andrei Bodean, de la DNA Constanța, a cerut vineri în instanță înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv pentru Nicușor Constantinescu, deoarece acesta nu s-a prezentat la ultimele termenele de judecare a cauzei în care este acuzat de abuz în serviciu pentru subfinanțarea activității Centrului Militar Zonal deși se afla sub control judiciar.
Joi, 19 mai, Constantinescu a fost supus unei intervenții chirurgicale în Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța dar deoarece de la data de 29 martie 2016 acesta „a lipsit de la toate termenele de judecată, cu rea credință, motivând că este nedeplasabil ca urmare a unei intervenții chirurgicale la un picior, pentru a cărei recuperare s-a internat la Sanatoriul Balnear Techirghiol”.
„Instanța de judecată chiar a încercat să îl audieze pe inculpat în incinta sanatoriului, dar acesta din urmă nu a fost de acord. Deși inculpatul pretindea că nu se putea deplasa, până în prezent acesta a părăsit de mai multe ori Sanatoriul Balnear Techirghiol pentru a-și rezolva diverse probleme personale. De exemplu, la data de 14 mai 2016, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a participat la sărbătorirea a 25 de ani de la absolvirea facultății, implicându-se foarte activ în organizarea evenimentului respectiv prin: invitarea și cazarea unor persoane, stabilirea numărului participanților, angajarea unei formații care să asigure fondul muzical etc. Mai mult, într-o publicație locală au fost publicate ulterior fotografii realizate în aula facultății în care inculpatul apare poziționat pe unul dintre cele mai de sus rânduri ale sălii. (…)Inculpatul Nicușor Daniel Constantinescu a fost perfect capabil din punct de vedere fizic să se deplaseze în afara sanatoriului balnear atunci când interesele personale i-au dictat-o, însă a refuzat de mai multe ori să se prezinte în instanță pentru a participa la procedura în cadrul căreia chiar el a insistat să fie audiat, urmărind cu rea credință tergiversarea cauzei”, mai scrie în referatul procurorilor.