Home Social Studiu comparativ cu americanii despre cum s-au schimbat românii în ultimii 70...

Studiu comparativ cu americanii despre cum s-au schimbat românii în ultimii 70 de ani

DISTRIBUIŢI

Ne place să trăim în mulţime, suntem ambiţioşi, dar şi indisciplinaţi. Sunt o parte din caracteristicile poporului român care se regăsesc într-un studiu de despre profilul nostru psihologic, realizat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Este prima cercetare de acest tip, realizată după cea făcută de Constantin Rădulescu Motru, acum 77 de ani.

Primul studiu privind psihologia poporului român („Psihologia poporului român”) a fost publicat în 1937, sub semnătura psihologului Constantin Rădulescu-Motru. Lucrarea releva că „spiritul de turmă” era caracteristic.

Acum, specialiştii Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca lucrează la o cercetare similară.

CUM S-A SCHIMBAT POPORUL ROMÂN ÎN ULTIMUL SECOL: DE LA SPIRITUL DE TURMA LA COMPELXUL DE INFERIORITATE

Una dintre cele mai importante trăsături care rezultă din acest nou studiu se păstrează: spiritul gregar sau popular – adică „spiritul de turmă” – ne definește și astăzi, iar potrivit profilului realizat de psihologul Daniel David, românii sunt extrovertiți, agreabili și trec usor de la o stare la alta.

În același timp, studiul mai arată că suntem ambiţioşi, boemi, dar şi indisciplinaţi.

Una dintre trăsăturile esenţiale ale românilor este că se percep fie lipsiţi de valoare, fie geniali. Aceste complexe, de inferioritate şi de superoritate, şi lipsa pragmatismului îi împiedică să aibă succes şi să fie fericiţi.
Embed:

Cum arătăm noi comparativ cu americanii?

Cercetarea realizează, de asemenea, și o comparație între poporul român și cel american pe baza a cinci indicatori din care rezultă că suntem mai instabili emoțional decât americanii, suntem mai calzi în relațiile interpersonale, dar avem un spirit de turmă mai puternic decât locuitorii de peste ocean.

Românii acceptă autoritatea și tradițiile, în timp ce americanii au gândirea critică mult mai dezvoltată. Suntem ambițiosi și suspicioși, în timp ce americanii au mai multă încredere în oameni.

Românii: Trec uşor de la o stare emoţională la alta

Americanii: Au o stabilitate emoţională mai mare

Românii: Calzi, în relaţiile cu alte persoane

Americanii: Independenţi, autonomi

Românii: Acceptă autoritatea şi tradiţiile

Americanii: Au gândire critică mai dezvoltată

Românii: Ambiţioşi, suspicioşi

Americanii: Au încredere în oameni

La studiu au participat 2.200 de români cu vârste cuprinse între 14 si 62 de ani şi 1.000 de americani, cu vârste între 14 și 65 de ani.

(Sursa: Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca)

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.