Home Life J. K. Rowling publică 12 povestiri dedicate personajelor seriei Harry Potter

J. K. Rowling publică 12 povestiri dedicate personajelor seriei Harry Potter

DISTRIBUIŢI

Scriitoarea J. K. Rowling va publica începând de vineri, 12 decembrie, până la Crăciun, pe site-ul de internet Pottermore, 12 povestiri din seria celor dedicate personajelor din Harry Potter, scrie The Telegraph în ediția online, citând un mesaj e-mail transmis de site-ul scriitoarei.

Cel puțin una dintre aceste povestiri va fi dedicată celui mai mare inamic al lui Harry Potter, Draco Malfoy. Acesta din urmă este coleg cu Harry Potter la Hogwarts și cei doi rămân inamici pe parcursul celor șapte volume ale seriei. În ciuda implicării lui Draco Malfoy, în ultimii ani la Hogwarts, alături de cei din Death Eaters, el va renunța în cele din urmă ca adult la magia neagră.

De Halloween, J.K. Rowling a publicat o nuvelă de peste 5.000 de cuvinte, pe site-ul său, dedicată personajului Dolores Umbridge, profesoară la Hogwarts, despre care și-a exprimat inclusiv propriile opinii și care a fost creionată pe baza a două persoane reale pe care scriitoarea le-a cunoscut.

Pottermore.com este site-ul scriitoarei britanice unde fanii pot citi chiar pasaje originale ale cărților sale care nu au fost publicate, precum și recentele povestiri dedicate personajelor din Harry Potter.

Cele șapte volume ale seriei Harry Potter s-au vândut în peste 450 de milioane de copii în întreaga lume, iar încasările din ecranizarea cărților au depășit în total 7,7 miliarde de dolari la nivel mondial.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.