Home Social -Biblia universitarilor-, intre a fi sau a nu fi

-Biblia universitarilor-, intre a fi sau a nu fi

DISTRIBUIŢI

Proiectul Legii invatamantului superior – pricipalul punct pe ordinea de zi a Consiliului National al Rectorilor – Petrosani, 31 octombrie-3 noiembrie – a starnit multe controverse. Participantii au analizat oportunitatea acestui act normativ si au semnalat articole in care existau atingeri la autonomia universitara. Multiplele contestatii au provenit si din necunoasterea formei intermediare a proiectului de lege, modificat in multe puncte de catre rectorii care au avut rabdarea sa-l studieze. Ministerul Educatiei si Cercetarii, reprezentat prin secretarul de stat responsabil cu invatamantul superior, Radu Mircea Damian, a reafirmat disponibilitatea permanenta a MEC pentru dialogul pe marginea proiectului de act normativ.

Lipsa de comunicare, principalul motiv de respingere

Reticenta unor rectori cu privire la proiectul de Lege a invatamantului superior provine din experientele legislative nedorite care au tot avut loc in ultimii ani. -Multi sunt patiti, pentru ca unele legi n-au facut decat sa ingusteze sau sa restranga drepturile, in loc sa aduca o deschidere. Asa ca multe proiecte legislative sunt acum privite cu frica, lumea nevazand decat noutati care aduc daune-, a precizat rectorul Universitatii Bucuresti, Ioan Mihailescu. In viziunea lui Mihailescu, Legea invatamantului superior este necesara, dar trebuie sa fie mult mai flexibila. Precizam ca rectorul UB a adus aproape jumatate din completarile formei initiale a proiectului de act normativ.

Dar rectorii prezenti la Petrosani nu au avut cunostinta de modificari, interpretand proiectul initial ca definitiv. -Din punct de vedere mediatic, legea a fost lansata fara nici un fel de anunt. Ceea ce a si permis ca ea sa fie, uneori, tratata destul de reticent. In plus, oamenii reactioneaza negativ atunci cand nu sunt consultati in probleme care-i privesc de drept…-, considera Mihailescu.

Toti au dreptate…

Dintr-un punct de vedere pragmatic, MEC a avut dreptate atunci cand a hotarat sa elaboreze aceasta lege intr-un grup de lucru restrans, tocmai pentru ca ministerul sa nu fie acuzat de partinire. Dar s-a lucrat prea izolat de restul -beneficiarilor- din lumea academica… In schimb, ar fi putut fi combinate ambele strategii – de elaborare si de consultare. S-ar fi colectat niste propuneri, la nivel de principii, si nu la nivel de articole de lege. Daca s-ar fi mers pe ideea de schita asteptandu-se completari sau propuneri, si nu pe cea a unui proiect de lege, paternitatea generalizata a actului normativ ar fi avut un caracter pozitiv, constructiv.

Deputatii nu considera necesar actul normativ

Invitat la sesiunea de toamna a CNR, presedintele Comisiei de invatamant al Camerei Deputatilor, deputatul Anghel Stanciu, a precizat ca nu vede oportunitatea unei astfel de legi, deoarece exista destule acte normative care reglementeaza activitatea universitara. Stanciu a propus, in schimb, elaborarea unei noi legi a invatamantului in totalitate, -ca un fel de Constitutie, pe care sa nu o schimbe toata lumea, toata ziua-. In noua forma, fiecare tronson al legii – preuniversitar, universitar – ar urma sa dispuna de un modul care sa nu mai aiba statut de lege organica, si la care sa se poata interveni mai usor.

O lege mai simpla, mai flexibila

Rectorul Universitatii Transilvania din Brasov, Sergiu T. Chiriacescu, ne-a precizat ca in cadrul CNR va exista un grup de lucru format din 15 rectori atat de la universitatile de stat, cat si de cele particulare, care – alaturi de reprezentanti ai ministerului si ai comisiilor de specialitate din Parlament – se va ocupa de imbunatatirea proiectului de Lege a invatamantului superior. Obiectiile de baza, semnalate de rectori, au fost existenta – neintentionata, in opinia lui Chiriacescu – diminuarii autonomiei universitare si aspectul -mult prea stufos- al continutului. Multi dintre cei prezenti au considerat ca o asemenea lege trebuie sa fie mult mai simpla, tocmai pentru a diminua posibilitatile de interpretare.

Cercetarea stiintifica si bugetul, alte doua puncte -fierbinti-

Un alt subiect de discutie in cadrul CNR a fost si evaluarea cercetarii stiintifice din universitati, respectiv potentialele criterii care ar trebui sa stea la baza acestei evaluari, pentru a se putea cuantifica oarecum activitatea de cercetare. Rectorii au fost putin nemultumiti, pentru ca majoritatea acestor fonduri au fost preponderent directionata spre doua mari universitati din Bucuresti.

A mai fost luata in discutie imbunatatirea criteriilor cu care opereaza MEC atunci cand imparte bugetul pe universitati. -Exista un Consiliu National de Finantare a invatamantului superior, care are rolul de a propune MEC modalitatea in care trebuie impartit acest buget – asa-zisa finantare de baza, de unde se finanteaza salariile si dotarile in universitati-.

Rectorii universitatilor particulare, -bobocii- CNR

Cu ocazia sesiunii de la Petrosani, rectorii celor 18 universitati particulare acreditate au fost primiti in CNR. Dar unii dintre nou-veniti nu vad cu ochi buni aceasta inregimentare… -Acum pot sa-si bata joc de noi, pentru ca sunt 55, si noi – doar 18. Totul se supune la vot si nu avem incotro, decat sa jucam dupa cum ni se canta. Inainte, aveam libertatea de a nu face ce hotarasc ei. Dar acum…-, este de parere rectorul Universitatii Bioterra, Ion Nicolae.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.