Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ROMAN PETRU, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul, în calitate de primar al orașului Deta, în perioada 2008-2012, a avizat documentele justificative pentru plata a 50 de facturi de achiziție — din totalul celor 100 de facturi achitate din bugetul Primăriei Orașului Deta, către o societate în cadrul căreia inculpatul deține calitatea de membru cooperator. Valoarea totală a celor 50 de facturi este de 27.029,07 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Deta.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.