Cum era de așteptat, între guvern și FMI au avut loc negocieri intense pe tema deficitului bugetar pe 2015 unde guvernul care își dorea 2,1% a scăzut pretențiile la 1,4% iar FMI voia 0,9%. Fiind deficitari, se vor înțelege până la urmă. Totul e să nu rupă acordul căci un nou eșec al premierului Ponta ar fi prea mult chiar și pentru PSD. Ponta nu pare să realizeze în ce situație se află așa că a recurs la victimizare: „FMI se descarcă pe guvern ca pe elevul din ultma bancă”. Păi, acolo stă. Ponta nu pare să fi fost premiant niciodată. Colegii săi îl consideră însă pregătit să câștige la Congresul din martie unde, după opinia lui Ioan Rus „n-o să aibă concurență”. A avut grijă s-o distrugă. Proaspăt demisonat din PSD (dar rămas în grupul parlamentar al acestuia), Ghiță s-a declarat încrezător că „Ponta va reforma partidul și-i va da o direcție nouă” – deși el personal își face un nou partid de stânga întrucât are „altă viteză” decât PSD. Vitezomanii lui Ghiță ar fi tinerii de prin cluburi. Ei ar alcătui avangarda, motocicliștii care deschid coloana oficială lui Ponta. Și dl. Vasile Dîncu crede în transformarea lui Ponta într-un reformator al PSD care va veni cu „un nou proiect și o nouă echipă” – chiar dacă „el nu ține la putere și asta e un defect”. Aiurea! Are și Dîncu naivitățile sale de sociolog. Puterea e singura iubire a lui Ponta. De dragul ei e în stare să se prefacă în reformator, anticorupt, antibaroni și chiar antiPonta. Adică să recurgă la alt set de minciuni. Să mintă „altfel” căci acesta e cuvântul zilei, preluat papagalicește de la „altfel de politică” a lui Iohannis. Văzând ce succes a avut cuvântul, politicienii s-au adaptat rapid. Vreți altfel? Ce mare lucru? Schimbăm etichetele și vă dăm „altfel” pe săturate: „un partid altfel”, „iarna asta facem urările altfel”. Vom avea brazi altfel, porci altfel, cârnați altfel, corupție altfel, baroni altfel. Marian Bîgiu, PCJ Buzău, altfel spus, baronul de Buzău, a fost săltat de DNA înainte să apuce să treacă la altfel de corupție: a fost prins într-un banal flagrant de luare de mită. Culmea e că Bîgiu fusese la vrăjitoare să-și afle viitorul iar acestea i-au dat 59% șanse să ajungă la DNA. Greșit! Dacă era atent la DNA, știind ce-a făcut, Bîgiu își putea acorda singur 99% șanse la zdup, unde a și ajuns. Oare ce-i face pe indivizii ăștia, care au averi uriașe și văd că DNA e cu ochii pe ei, să nu se oprească din furat nici când intră mascații pe strada lor? Or fi altfel de creaturi? Vadim a demonstrat că nu e musai să fii Bîgiu ca să strici aerul așa că a eliminat o poezea unde insultă românii din diaspora („căpșunarii”) care ”ne-au dat un handicapat”, pe „Căpșună Vodă”. Mai bine căpșună decât căpușă.