Premiera internațională cu ‘Oameni obișnuiți’ de Gianina Cărbunariu are loc în cadrul festivalului austriac Wiener Festwochen 2016. Spectacolul se va juca la teatrul Akzent (Theresianumgasse 18, 1040 Viena) marți, 31 mai, ora 20.00, miercuri, 1 iunie, ora 20.00 și joi, 2 iunie, ora 20.00. Cele trei reprezentații au loc cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Ambasadei României în Republica Austria și al Institutului Cultural Român de la Viena și vor fi urmate de discuții cu publicul, pe tema fenomenului avertizorilor de integritate (‘whistleblowers’) în contextul social și politic internațional actual.
Producția a avut premiera în luna ianuarie 2016 la Teatrul Național ‘Radu Stanca’ Sibiu și a fost realizată în cadrul proiectului Be SpectACTive! proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă.
‘Oameni obișnuiți’ este un spectacol în care scenele de ficțiune au fost create în urma unei perioade de cercetare în Italia, Marea Britanie și România, unde au fost realizate interviuri cu opt avertizori de integritate. Fie că lucrează în instituții de stat sau în companii private, fie că domeniul de activitate este sănătatea, administrația sau transportul public și indiferent de țara în care locuiesc, avertizorii de integritate au în comun aceste lucruri: sunt oameni care își fac conștiincios meseria și care decid să tragă un semnal de alarmă în legătură cu neregulile, abuzurile, ilegalitățile descoperite la locul de muncă. Sesizările lor nu privesc binele personal, ci binele public, de aceea ultimul lucru la care se așteaptă este ca instituția/compania să înceapă să pună presiuni asupra lor și nu asupra celor vinovați de abuzuri.
Din distribuția spectacolului fac parte Florin Coșuleț, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș, Marius Turdeanu.
‘Spectacolul explorează prin mijloace teatrale câteva fațete ale acestui fenomen în mișcare, încercînd să susțină demersul avertizorilor de integritate de a lansa discuții publice pe această temă. Pentru că dincolo de destinul personal al fiecărui om obișnuit devenit avertizor de integritate din momentul în care a decis să rupă tăcerea, este în joc și destinul fiecăruia dintre noi ceilalți, oamenii obișnuiți care am putea deveni victime ale tăcerii sau ale ignorării unor astfel de semnale de alarmă.’ (Gianina Cărbunariu)
‘Spectacolul a plecat de la biografii de oameni obișnuiți care s-au trezit brusc în centrul atenției prin ceea ce ei făceau în mod normal în societatea respectivă și au devenit dintr-o dată, prin corectitudinea lor, piedici în ceea ce însemna dezvoltarea cangrenară a societăților respective.’ (Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național ‘Radu Stanca’ Sibiu)
Gianina Cărbunariu (n. 1977), regizor dramaturg, București
Dintre spectacolele recente: ‘Solitaritate'(2013), co-producție a Teatrului Național ‘Radu Stanca’ din Sibiu, Teatrul Național din Bruxelles și Festivalul Avignon în cadrul proiectului ‘Cities on Stage/Villes en Scene’;’Tipografic Majuscul'(2013), co-producție a Asociației dramAcum și Festivalul Divadelna Nitra în cadrul proiectului ‘Parallel Lives — 20th Century Through the Eyes of Secret Police’; ‘De Vînzare/For Sale’ (2014), co-producție a Teatrului Odeon din București și a Teatrului de Stat din Hamburg în proiectul internațional ‘Hunger for Trade’, Premiul Uniter pentru Cel mai bun spectacol al anului 2014.
A fost prezentă în selecția oficială a Festivalului Avignon în 2014 cu spectacolul ‘Solitaritate’, întîmpinat cu foarte mare căldură atît de critica de specialitate, cît și de public, iar anul acesta va fi din nou prezentă în selecția oficială ca autor al textului ‘Tigrul’ pus în scenă de regizoarea suedeză Sofia Jupither. Spectacolele sale au fost prezentate la diferite festivaluri precum Biennale of New Plays from Europe, Wiesbaden, TransAmerique — Montreal, LIFT Londra, Dialog Wroclav, Divadelna Nitra, New Drama Moscow, New Drama Budapesta, Best from East Vienna etc. Textele care au fost scrise inițial ca scenarii pentru propriile spectacole sunt traduse în diferite limbi străine și montate și de alți regizori în Anglia (Royal Court), Germania (Schaubuhne Berlin, Munich Kammerspiele), Suedia (Royal Dramatic Stockholm), Austria (Volkstheater), Danemarca, Polonia, Franța, Canada, USA, Ungaria, Italia, Spania, Chile, Turcia, Burundi, Moldova, Bulgaria, Elveția, Belgia, Israel, Cehia, Irlanda, Slovacia, Japonia, Grecia.
Spectacolele Gianinei Cărbunariu sunt inspirate atât din realități ale societății românești și internaționale actuale, precum și din evenimente ale trecutului european recent. Inspirate de cele mai multe ori din perioade de cercetare prin interviuri sau prin studierea diferitelor arhive, scenariile spectacolelor sunt construite pe limita foarte ambiguă dintre stilul documentar și cel de ficțiune.
În semn de apreciere a contribuției remarcabile la creșterea prestigiului artei spectacolului, pentru implicarea deosebită în promovarea teatrului și cinematografiei românești atât în țară, cât și în străinătate, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Gianinei Carbunariu Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, categoria D — ‘Arta spectacolului’.
În cadrul Wiener Festwochen 2016 are loc marți, 25 mai, la ora 18.00, la Alte Post (Dominikanerbastei 11) vernisajul expoziției ‘Universal Hospitality’. Inspirată din conceptul kantian al cosmopolitismului și a unei apartenențe globale, expoziția adresează paradoxul inerent al ospitalității în contextul unui stat național, prin analiza structurii naționalismului și populismului.
Expoziția, ce include și lucrări ale artiștilor Anca Benera și Arnold Estefan, poate fi vizitată în perioada 25 mai — 19 iunie, între orele 11.00 și 18.00.
Joi, 2 iunie, la ora 19.30, în Hala E a MuseumsQuartier (Museumsplatz 1) are loc premiera în spațiul de limbă germană a piesei de teatru ‘The Encounter’ de Simon McBurney. Piesa, realizată după romanul ‘Amazonas’ de Petru Popescu, este produsă de Complicite London. Reprezentații vor avea loc și în data de 3 și 4 iunie, ora 19.30 și în data de 5 iunie, la ora 15.00.
Spectacol realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă, în care TNRS este implicat în perioada 2014-2018. Celelalte structuri partenere sunt: Capotrave/Kilowatt Festival Sansepolcro (IT), Bakelit Multi Art Center Budapesta (HU), B-51 Ljubljana (SL), Domino—Perforacije Festival—Zagreb (HR), London International Festival of Theatre (UK), Tanec Praha (CZ), York Citizens Theatre Royal (UK).