În fiecare an, în data de 31 mai, Organizația Mondială a Sănătății, prin instituțiile naționale responsabile de monitorizarea și implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun, marchează Ziua Mondială Fără Tutun (WNTD), subliniind riscurile de sănătate asociate consumului de tutun și pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun.
În cadrul Zilei Mondiale fără Tutun 2016, OMS pregătește adoptarea ambalării neutre (sau a pachetelor standardizate), o măsură ce restricționează utilizarea ambalajului ca formă de publicitate și promovare a tutunului, având ca temă ‘Următorul pas FCTC: ambalarea neutră a produselor de tutun’, sub sloganul: ‘Un singur mesaj pe pachetul standard de tutun: avertismentul de sănătate!’.
Tutunul ambalat neutru se va vinde în pachete standard ca dimensiuni și numai în două culori, în care singura prezentare grafică va aparține avertismentelor de sănătate, iar informația tutun — specifică — brandul/versiunea/numărul țigaretelor — va avea culori reglementate și font diminuat.
În calitate de coordonator național al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, ANA susține, prin demersurile sale, organismele internaționale cu rol similar, motiv pentru care, și în acest an, se vor implementa, la nivel național, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, activități de sensibilizare și informare cu privire la efectele asociate fumatului.
Conform rezultatelor studiilor în domeniu, au reieșit următoarele date privind fumatul produselor din tutun:
* La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuși fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în țările slab dezvoltate.
* Prevalența fumătorilor în România este de 27% (un procent peste media UE).
* Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.
* Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creștere la sexul feminin) și bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).