Vineri, 12 decembrie 2014, s-a încheiat vizita în România a unui grup de experți din cadrul Agenției Publice pentru Patrimoniu Imobiliar al Justiției din cadrul ministerului francez al justiției. Desfășurată la solicitarea ministrului justiției, Robert Cazanciuc, în perioada 8-12 decembrie, vizita experților francezi a presupus întâlniri cu angajații direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Justiției pentru împărtășirea experienței în materia standardizării construirii și administrării infrastructurii instanțelor judecătorești
„În cadrul întâlnirilor cu ministrul francez al Justiției am discutat și despre proiectele de investiții în infrastructura instanțelor și, în special, despre proiectul viitorului Cartier de justiție. Omologul francez ne-a oferit întregul său sprijin, ținând cont și de faptul că în cadrul ministerului francez al justiției funcționează o agenție specializată în proiectarea, construirea și administrarea sediilor instanțelor, parchetelor și penitenciarelor. Am convenit ca, în măsura timpului disponibil, o echipă de experți francezi să facă o vizită la București pentru a discuta cu colegii din Ministerul Justiției și, mai ales, pentru a încerca să învățăm din experiența acestora. Vizita experților francezi a coincis cu un moment foarte important pentru sistemul de justiție din România, respectiv aprobarea de către Guvern în ședința de miercuri, 10 decembrie 2014, a Memorandumului pentru demararea Programului național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată și a parchetelor de pe lângă acestea aflate în municipiile reședință de județ, dar și realizarea Cartierului pentru justiție în București. Din punctul nostru de vedere este pasul firesc pe care trebuie să îl facem pentru consolidarea sistemului judiciar pentru că, doar cadrul normativ, fără un suport imobiliar adecvat desfășurării actului de justiție, nu poate asigura cetățenilor și magistraților condiții pentru a avea o justiție rapidă și eficientă. Din păcate, în ultimii 10 ani componenta de investiții nu a fost o prioritate ceea ce creează dificultăți inclusiv în punerea în aplicare a noilor coduri și mărește termenele de soluționare a cauzelor. Este foarte important de subliniat că de efectele pozitive ale acestui program vor beneficia majoritatea instanțelor din țară (toate curțile de apel, tribunalele și judecătoriile aflate în municipiile reședință de județ)în plus, în aceste sedii vor funcționa și serviciile de probațiune, fiind astfel realizate pe termen lung economii prin renunțarea la sediile închiriate în acest moment”, a explicat ministrul Justiţiei.
Prin Memorandumul aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului se aprobă demararea unui program de national de investiţii, în perioada 2015-2020, pentru reabilitarea sediilor instanțelor, dar și execuția unor noi sedii în Sibiu, Alba Iulia, Deva, Sfântul Gherghe, Buftea, Zalău, Slatina, Craiova, Focșani, Galați, Brăila, Vaslui, Târgu Mureș, Reșița, Alexandria, Bacău, Suceava, Brașov, Drobeta Turnu-Severin, Târgu Jiu, Bistrița, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Piatra Neamț, Buzău și Arad.
În ceea ce privește parchetele, programul de investiții se va derula în perioada 2015-2019 şi presupune finalizarea lucrărilor de investiții aflate în curs de execuţie sau construirea unor noi sedii pentru parchetele de pe lângă instanțele din Hunedoara, Bihor, Brașov, Vrancea, Tg. Mureș, Constanța, Iași, Galați, Tg. Jiu, Bacău.
În același timp, prin Memorandum este creat cadrul necesar pentru stabilirea unui nou acord cu Banca Mondială și asigurarea finanțării pentru noul Cartier de justiție, cel mai mare proiect de investiţii lansat de Ministerul Justiţiei, proiect prin care vor fi reunite sediile CSM, Curții de Apel București, Judecătoriilor sector 2 şi 5, Parchetele de pe lângă Tribunalul București, INM, Școala de grefieri, în același cadru urbanistic.