După ce Legea defăimării sociale nu a trecut de Parlament, Dragnea a găsit o altă metodă de răzbunare pe cei care critică PSD, demnă de originile sale: îi va reclama la serviciu.
„Eu sunt un om responsabil. Toate deciziile pe care le-am luat astă vară, de când am fost ales președinte interimar, dovedesc că astăzi au fost decizii bune, nu greșite. Au fost colegi care la un moment dat au avut o atitudine mai războinică, pe mine mă interesează în primul rând stabilitatea acestei țări. Am văzut, de exemplu, un lucrător la o bancă care își dădea cu părerea că dacă PSD câștigă alegerile, România intră în instabilitate. Îi spun că bate câmpii, asta este expresia, și o să sesizăm și conducerea acestei multinaționale.”, a anunțat președintele PSD, Liviu Dragnea.
Infractorul ăsta condamnat la închisoare nu mai suportă nici să-ți dai cu părerea despre partidul lui colcăind de penali votat de aproape 40% din români, uitând că diferența nu-l vrea nici pe el, nici pe neo-comuniștii lui.
CITEȘTE ȘI