<>11 localitati din sapte judete au fost afectate de furtuna.
<>Patru persoane au murit, lovite de trasnet, iar doua gospodarii au fost incendiate, din cauza fulgerelor
<>10.000 de hectare terenuri au afectate de grindina.
<>Sunt posibile cresteri importante de debite si niveluri, cu atingerea si depasirea cotelor de aparare pe toate raurile din tara.
10.000 hectare de terenuri distruse
Furtunile puternice si caderile de grindina cazute, in ultimele 24 de ore, pe regiuni intinse ale tarii, au afectat aproape 10.000 de hectare de terenuri agricole, sase case si 21 de anexe gospodaresti din 11 localitati din sapte judete. Cel mai grav afectate de grindina si de vantul puternic au fost 7.000 de hectare de terenuri agricole din localitatile Banloc si Deta, din judetul Timis. Furtunile au provocat pagube si in judetele Salaj (comuna Cosei), Olt (comuna Grojdibod), Mehedinti (comunele Prunisor si Hinova), Dolj (comuna Terpezita), Cluj (comunele Corneni, Alunis si Ghirolt) si Suceava (comunele Fundu Moldovei si Pojorata). Cantitatile de precipitatii cazute in ultimele 24 de ore au masurat pana la 50 de l/mp in judetul Bihor, 46 de l/mp in Dolj si 40 de l/mp in Suceava.
Patru persoane au murit, lovite de trasnet
Un barbat si o femeie din comuna brasoveana Fischer, aflata la cativa kilometri de Rupea, au murit, luni dupa-amiaza loviti de trasnet. Doina Dumbrava, de 40 de ani, si Vasile Stangaciu, de 27 de ani, se intorceau de la camp si mai aveau de parcurs aproape 50 de metri pana la intrarea in comuna cand au fost loviti de trasnet. Femeia tinea in mana o umbrela, iar barbatul tinea pe umar o furca. Doina Dumbrava a murit pe loc. Satenii au incercat sa-l salveze pe Vasile Stangaciu, ingropandu-l intr-o cultura de sfecla din apropiere, dar acesta a murit in cateva minute. Soacra Doinei Dumbrava, care se afla la cativa pasi de cei doi, a fost si ea atinsa de trasnet, insa a scapat cu viata.
Tot luni, doua persoane din judetul Cluj au murit lovite de trasnet. Berke Iosif, de 33 de ani, si Nonica Mihai, de 38 de ani, ambii din comuna Dumbrava, erau pe camp cand au fost loviti de trasnet. Barbatul a murit pe loc.
Doua gospodarii au fost incendiate de fulgere
Doua gospodarii, una dintr-o localitate prahoveana, iar alta din judetul Covasna, au fost incendiate de fulgere in noaptea de luni spre marti. Descarcarile electrice au aprins un imobil din Poiana Tapului, distrugand mai multe bunuri si mobilierul din trei camere, precum si acoperisul casei, pe o suprafata de aproximativ 60 de metri patrati. Incendiul a fost stins, dupa aproximativ doua ore, de catre o echipa de pompieri de la Detasamentul Sinaia, care a folosit doua masini de interventii.
Fulgerele au lovit si o gospodarie din judetul Covasna, distrugand anexele gospodaresti pe o suprafata de aproximativ 180 de metri patrati, 14 tone de fan, lucerna si paie. Pompierilor din Detasamentul Sfantu Gheorge le-au fost necesare aproape cinci ore pentru a pune capat incendiului.
Grindina de marimea unui ou de randunica
Cateva zeci de hectare de culturi din judetul Mures au fost distruse, luni seara, de grindina. Pamantul din satele Botorca, Bogaciu si Deleni a fost acoperit, in cateva minute, de bucati de gheata de marimea unui ou de randunica. Grindina a afectat peste 22 de familii din satul Botorca, unde gheata a acoperit aproape toate culturile. Vantul si ploaia au doborat si liniile de inalta tensiune in orasul Tarnaveni. Valoarea pagubelor nu a fost inca evaluata.
Strazile din Brasov au fost acoperite de apa
Ploile abundente abundente au lovit si Brasovul. Precipitatiile cazute luni seara au creat numeroase torente pe dealurile din jurul orasului, acestea inundand apoi mai multe strazi din municipiu. In cartierul Valea Cetatii, canalul colector nu a facut fata cantitatilor de mari de apa cazute, iar cele mai multe strazi au fost inundate. Ploile cazute luni seara au mai afectat cartierele Garii si Tractorul, unde s-a circulat cu dificultate. Reteaua electrica a fost, de asemenea, afectata, cele mai multe probleme inregistrandu-se in cartierul Schei, unde timp de cateva minute a fost intrerupta alimentarea cu energie electrica.
Zece case avariate, din cauza alunecarilor de teren
Zece case din satul Lunca, judetul Alba, au fost avariate ca urmare a a alunecarilor de teren produse de ploile din ultimele doua zile. Cele 10 case, locuite de aproximativ 40 de persoane, ramasesera izolate intr-o parte a satului Lunca. Ceilalti sateni din zona au fost stramutati din cauza alunecarilor de teren. Oamenii spun ca ar avea nevoie de aproximativ un miliard de lei pentru a-si construi locuinte in alta parte. Ei spun ca ar trebui sa mute si biserica satului, deoarece peretii acesteia au inceput sa crape. Primarul comunei Valea Lunga, Gheorghe Denes, spune ca Guvernul a alocat sase miliarde de lei, dar numai pentru consolidarea dealului, care a inceput sa alunece.
Vant, grindina si ploaie, pana joi
Compania Nationala Apele Romane SA avertizeaza ca, pana in dimineata zilei de 21 iunie 2001, instabilitatea atmosferica va fi accentuata, astfel incat pe arii extinse vor cadea ploi, mai ales cu caracter de aversa, concretizate in cantitati de apa importante.
Se va depasi frecvent cantitatea de 25-30 de litri pe metru patrat in Muntii Banatului, in Carpatii Meridionali, in Subcarpatii de Curbura si in Carpatii Orientali, unde se vor inregistra si peste 50-60 de litri pe metru patrat. Pe alocuri, va cadea grindina, iar vantul se va intensifica si ar putea lua trecator aspect de vijelie. Avertizarea meteorologica este insotita si de o avertizare hidrologica, care specifica faptul ca sunt posibile cresteri importante de debite si niveluri, cu atingerea si depasirea cotelor de aparare in intervalul 19-22 iulie pe toate raurile din tara si, in special, pe raurile mici din zonele de deal si de munte si pe cursurile superioare si mijlocii ale raurilor mari.