Home Actualitate Funar versus Soporan

Funar versus Soporan

DISTRIBUIŢI

Criza Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca este departe de a fi rezolvata. Parchetul a inceput urmarirea penala impotriva primarului Clujului. Nici acesta nu s-a lasat mai prejos, inaintand un dosar penal prin care acuza prefectura de nerespectarea prevederilor legii.

Primarul Clujului, Gheorghe Funar, este cercetat penal

Prefectul judetului Cluj, Vasile Soporan, spune ca Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj a demarat urmarirea penala a primarului Gheorghe Funar, acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, pentru nerespectarea prevederilor Legii Administratiei Publice Locale nr. 215/2001. Politia Municipiului Cluj-Napoca a constatat ca sunt intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni, dupa ce, in data de 4 iunie, a declansat, prin autosesizare, cercetarea penala impotriva primarului. In cazul in care Parchetul va constata ca Funar se face vinovat de abuz in serviciu contra intereselor publice, acesta va fi dat in judecata.

Primarul contraataca

Primarul Gheorghe Funar nu a stat pe ganduri si a inaintat un dosar penal pe numele prefectului Vasile Soporan, invocand articolele 3 si 202 din Codul de procedura penala. -In conformitate cu prevederile legale, inclusiv cu Legea nr. 215/2001, nu organele de cercetare penala ancheteaza dispozitiile primarului, ci prefectul are atributia principala de a exercita controlul cu privire la legalitatea dispozitiilor emise de primar-, sustine Gheorghe Funar. El considera ca Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca s-a autosesizat la comanda politica a PDSR si UDMR.

Neintelegeri intre primar, consilieri si prefect

Bugetul municipiului nu a fost adoptat pana in prezent din cauza neintelegerilor dintre consilierii locali si primarul Gheorghe Funar, acesta din urma cerand dizolvarea Consiliului Local si convocarea alegerilor locale anticipate. Primarul nu recunoaste interpretarea data de Guvern referitoare la art. 30 si care, potrivit premierului Adrian Nastase si articolului 152 al legii, nu intra in vigoare decat dupa alegerile din 2004. Pe baza interpretarii proprii a acestui act normativ, intrat in vigoare la data de 23 mai, primarul sustine ca jumatate din consilieri sunt incompatibili si ca le-a incetat mandatul, deoarece nu au optat intre a ramane in Consiliu sau a activa in consiliile de administratie ale regiilor. Primarul Clujului, Gheorghe Funar, arunca responsabilitatea neadoptarii bugetului local pe seama prefectului Vasile Soporan si a presedintelui Consiliului Judetean, Gratian Serban, primul fiind acuzat ca nu a dat ordinul de dizolvare a Consiliului Local, iar cel de-al doilea, ca a intarziat adoptarea bugetului judetului si nu a transmis la municipiu, in timp util, sumele alocate.

Se asteapta raspunsul Ministerului Finantelor

Directorul Administratiei Finantelor Publice, Mihai Costin, asteapta raspunsul Ministerului Finantelor la lista cu consiliile locale care au aprobat deja bugetele. -Directia va trece la blocarea conturilor catre Primarie doar cu Avizul Ministerului FinanTelor. Municipiul resedinta de judet este singurul care nu are inca aprobat bugetul local-, declara Mihai Costin. El a avertizat, in urma cu doua saptamani, ca dupa data de 15 iunie, conturile Consiliului ar putea fi blocate, riscand sa nu mai fie efectuata nici o plata de catre Trezorerie, in cazul in care nu se adopta bugetul local.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.