Salvarea București vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un proiect prin care, în 28 iulie, de Ziua Salvării, pe Stadionul „Lia Manoliu“, 7.000 de români să învețe să simultan să facă resuscitare și să acorde primul ajutor, un concurs similar fiind câștigat în 2010, de Mexic.
La concursul din 2010, din Mexic, au participat 6.577 de persoane.
„Câteva minute și câteva manevre corecte pot face diferența între viață și moarte! Tu ai idee cum se face o resuscitare și cum poți ajuta un om să treacă peste un pericol uriaș? Vino să faci un curs vital și poți să intri chiar și în Cartea Recordurilor!“ este îndemnul cu care Societatea de Salvare București pregătește campania pentru doborârea recordului deținut de Mexic în 2010, a declarat, ieri, pentru Mediafax, directorul medical al SABI, medicul Cristian Grasu. Acesta a spus că data probabilă de desfășurare a acestei acțiuni este 28 iulie 2011, de Ziua Salvării, când se împlinesc 105 ani de la înființarea Societății de Salvare București și care, în plus, ar putea fi prima zi națională a ambulanței din România.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane