Regizorul Geo Saizescu, unul dintre maestrii incontestabili ai comediei cinematografice romanesti, va implini, saptamana viitoare, 70 de ani. Filmografia sa este o filmografie-unicat in productia de filme pentru marile ecrane, ea este alcatuita exclusiv din comedii. In creatia sa pentru televiziune si-au facut loc, cum bine se stie, si dramatizari importante, pe langa comedia lirica Jocul de-a vacanta de Mihail Sebastian, au figurat si spectacole memorabile cu Ciuta de Victor Ion Popa si Acesti ingeri tristi de Dumitru Radu Popescu, iar zilele trecute a fost prezentat pe ecrane tele-play-ul in trei episoade Patima rosie dupa Mihail Sorbul. Pe marile ecrane, regizorul a cultivat o singura -floare rara-, comedia. Este un bun prilej de rememorare a creatiei cinematografice semnate Geo Saizescu, pe care o rememoreaza, in aceste zile, si Cinemateca Romana, spre bucuria cinefililor.
Debutul cinematografic al regizorului se petrecea cu 45 de ani in urma, cand Geo Saizescu semna un film -de Institut-, scurt metrajul Aventurile bravului soldat Svejk, o adaptare dupa Jaroslav Hasek care anunta, explicit, predilectia pentru haz a autorului (in filmul caruia apareau, atunci, Gheorghe Gama, Sinisa Ivetici, Constantin Rautchi, Gheorghe Popovici-Poenaru). La scurta vreme dupa aceea, Geo Saizescu, ajuns la Studioul -Bucuresti-, realiza o performanta cu adevarat memorabila, il ecraniza – pentru prima si ultima oara in filmul romanesc de fictiune – pe Tudor Arghezi, pornind de la o schita savuroasa din volumul selectiv -Pagini din trecut-, schita intitulata, ca si filmul, Doi vecini. Era o intrare triumfala pe marile ecrane, regizorul se inconjurase de actori unul si unul, Grigore Vasiliu-Birlic, Ion Lucian, Nineta Gusti, Carmen Stanescu, Mitzura Arghezi, Aurel Cioranu pentru a alcatui un -insectar- voios de mentalitati si moravuri specifice perioadei in care se petrece actiunea, anul 1928, cu traditionalele conflicte ale epocii, printre care si antagonismul – pe atunci – incurabil dintre civili si militari, doua categorii umane – pe atunci – incompatibile, cum au incercat sa spuna si alti scriitori ai timpului, de la Anton Bacalbasa la Gheorghe Braescu.
Primul lungmetraj al cineastului (Doi vecini fusese un -metraj mediu-) a ajuns pe ecrane in 1963, s-a numit Un suras in plina vara, si a obtinut un meritat si instantaneu -succes de public- (si de critica!). Era o comedie tonica a carei actiune se petrecea in lumea satului de atunci, o comedie tonica a carei prospetime s-a pastrat nealterata, ba chiar potentata, peste decenii. Filmul mai avea un important -punct de interes-: inaugura o colaborare binecuvantata si – o vreme – statornica, aceea cu scriitorul devenit de atunci scenarist Dumitru Radu Popescu. Colaborarea avea sa continue cu pelicule precum La portile pamantului (un film de actualitate din 1965 cu inserturi comice – oferite in special de personajul lui Dem Radulescu, un cioban cu o idee fixa, -sa ne intoarcem la oile noastre-), Balul de sambata seara (o comedie -cu spini-, in care personajul lui Sebastian Papaiani, numit deloc intamplator Papa, pendula intre o iubire blonda – Ana Szeles – si o iubire bruneta – Mariella Petrescu -, pentru a o pati, in final, ca-n proverbul acela clasic cu -cine fuge dupa doi iepuri…-), pentru a culmina, peste cativa ani, in 1973, cu Pacala, o prima -culme- in creatia regizorului, un film despre care maestrul nostru intr-ale criticii cinematografice, dragul D.I. Suchianu, spunea ca este o -adevarata sarbatoare nationala-. Pana la acest film (care incheie – cel putin pentru moment – colaborarea cu scenaristul Dumitru Radu Popescu), regizorul mai realizase comedia muzicala Dragoste la zero grade (in 1964, cu Florentina Mosora, Coca Andronescu, Iurie Darie, Dem Radulescu, Dumitru Rucareanu, Mihai Popescu in distributie) si comedia ironica Asta seara dansam in familie, in 1972, cand regizorul Geo Saizescu inaugura o noua colaborare (aceea cu scriitorul-scenarist Ion Baiesu, care avea sa -recidiveze- de doua ori, prima data in filmul din 1981 Grabeste-te incet): un film, iarasi, -de succes- (primit bine atat de public, cat si de critica), cu Dem Radulescu pe postul -logodnicului de profesie-, inconjurat de -logodnice- zglobii sau zurlii ca Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Draga Olteanu, Mariella Petrescu, Violeta Andrei, Margareta Krauss-Silvestrini, Tamara Cretulescu si de o -blonda fatala-, Ioana Bulca.
Au urmat alte si alte comedii in creatia regizorului Geo Saizescu. O noua comedie muzicala (dar nu numai de divertisment, ci si cu o trama de actualitate tematica), Eu, tu si Ovidiu, cu Florin Piersic si Violeta Andrei in rolurile principale, apoi, dupa trei ani (in 1980), comedia politista Santaj, pe un scenariu scris in colaborare cu maestra romanelor politiste Rodica Ojog Brasoveanu. In anii *80 – performanta indeosebi meritorie! – Geo Saizescu a abordat comedia satirica, valoarea etico-politica a filmelor sale echivaland cu aparitia unui film precum Directorul nostru de Jean Georgescu in plin -obsedant deceniu-. In Secretul lui Bachus (1983) si, apoi, in Secretul lui Nemesis (1986), ambele pelicule pornind de la scenarii de Titus Popovici, satira este dura, vizeaza, direct, realitati -discutabile- ale indiscutabilei -societati socialiste multilateral dezvoltate-, cu sprijinul unor actori precum Emil Hossu, Rodica Muresan, Tora Vasilescu, Octavian Cotescu, Stefan Mihailescu Braila (acesta din urma insusi Bachus) si – respectiv – Gheorghe Dinica, Carmen Galin, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitanescu. Pana la Revolutie, regizorul a mai realizat un serial TV tineresc, O calatorie de neuitat, difuzat in conditii ingrate (si ramas, practic, necunoscut marelui public), iar imediat dupa Revolutie, un ultim lungmetraj -la zi-, Harababura, cea de-a treia colaborare cu scriitorul Ion Baiesu, un film emblematic pentru avatarurile societatii de tranzitie.
Comedii tonice si comedii tandre, comedii ironice si comedii sarcastice, comedii muzicale si satire, comedii lirice si comedii sentimentale… Aceasta este creatia cineastului Geo Saizescu, care – ma credeti, nu ma credeti – se pregateste sa devina septuagenar, are proiecte importante in acelasi spatiu al comediei pentru marile ecrane (printre care un decupaj de-a dreptul palpitant dupa La Grandiflora de G.M. Zamfirescu (Amoruri provinciale), si se afla – dupa cum a dovedit-o zilele trecute, prin tele-play-ul Patima rosie, in care joaca Veronica Gheorghe, Cristina Ciopraga, Horatiu Malaele, Mircea Rusu, Dan Badarau – -in plina forma-. De altfel, n-are nici un gand sa stea locului: isi pregateste filmarile pentru un nou -soldat Svejk-, prin care isi continua si dezvolta proiectul din tinerete. Nu este, acesta, un semn de neostenita tinerete spirituala?
