Home Economic-Financiar Petrom asteapta avizul Finantelor pentru a lansa o emisiune de euroobligatiuni

Petrom asteapta avizul Finantelor pentru a lansa o emisiune de euroobligatiuni

DISTRIBUIŢI

Societatea Nationala a Petrolului (SNP) Petrom asteapta avizul Ministerului Finantelor Publice (MFP) pentru a lansa o emisiune de obligatiuni in valoare de 150 milioane de euro pe pietele internationale de capital, au declarat, ieri, surse din cadrul SNP.

-Noi suntem pregatiti, mai avem nevoie doar de aprobarea Ministerului Finantelor pentru a iesi pe piata-, au precizat sursele citate.

Emisiunea de obligatiuni, care nu este garantata de MFP, ar putea fi lansata chiar saptamana viitoare si, cel mai probabil, va fi suprasubscrisa, au adaugat oficialii SNP. Petrom este prima companie de stat din Romania care lanseaza o emisiune de obligatiuni fara sprijin guvernamental.

Romania a obtinut, luni, 600 milioane de euro de pe pietele internationale de capital, cu o dobanda de 10,6%, termenul de scadenta fiind peste sapte ani.

Ratingul acordat Petrom de Agentiile Fitch IBCA si Moody*s este egal cu cel al Romaniei. Emisiunea de obligatiuni este intermediata de bancile ING Barings si ABN Amro.

Petrom a inregistrat anul trecut un profit net de 2.228 miliarde de lei, veniturile totale cifrandu-se la 57.854 miliarde de lei, in timp ce cheltuielile totale s-au ridicat la 55.805 miliarde de lei. SNP a prelucrat, in cursul anului 2000, 5,7 milioane tone titei, reprezentand 53% din cantitatea de titei rafinata in Romania, din care peste un milion de tone au reprezentat importuri, valoarea acestora in preturi CIF fiind de peste 248 milioane de dolari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.