Home Social Scrisoare deschisă a Asociației Victimelor Mineriadelor din România

Scrisoare deschisă a Asociației Victimelor Mineriadelor din România

DISTRIBUIŢI

Către Klaus Iohannis Președinte al României

De la: Greviștii foamei din Piața Universității, membri ai Asociației Victimelor Mineriadelor (1990-1991) din România

Referitor la: Blocarea cercetărilor în Dosarul mineriadei iunie 1990

București, 11 iunie 2016

Domnule Președinte,

Asociația Victimelor Mineriadelor (1990-1991) din România vă aduce la cunoștință că prin eliberarea din funcția de Procuror General Secția Parchete Militare a Generalului Ion Vasilache — în mandatul căruia cercetarea faptelor petrecute în iunie 1990 a fost reluată iar cei mai importanți dintre vinovați au fost puși sub acuzare, pentru prima oară după 25 de ani — dosarul mineriadei este din nou blocat.

Pe de altă parte, temerile noastre sunt confirmate de întreaga conjunctură politică actuală.

Domnule Președinte,

Cunoscând cu toți implicarea Instituției Președintelui și a Excelenței Voastre Personal în procesul de însănătoșire a Justiției, prin susținerea distanței dintre politic și justiție,

 

Totodată constatând starea de fapt în cazul dosarului care se referă la evenimentele petrecute în luna iunie a anului 1990, începând cu data de 13,

Și, în cele din urmă epuizând toate căile juridice și civice de luptă timp de 26 de ani pentru a restabili demnitatea românilor în istoria contemporană, pentru a pedepsi pe cei care se fac vinovați de crimele care stau la baza perioadei post-decembriste pentru România, cât și pentru a lua măsuri reparatorii față de victimele acelor acțiuni ale autorităților statului din acea vreme,

Am hotărât să recurgem la forma de protest extremă, care este greva foamei, începând cu data de 9 iunie a.c.

Domnule Președinte,

Vă solicităm păstrarea în funcția de Procuror General Secția Parchete Militare a Generalului Ion Vasilache, ca garant al soluționării dosarului mineriadei.

Lista cu persoanele care au hotărât individual și asumat să intre în greva foamei pe data de 9 iunie 2016: Viorel Ene,Mugur Vasiliu,Viorel Ene, Viorica Dumitru, Dumitru Toloampă, Ioan Almășan, Mircea Surdu, Gheorghe Stângă, Elena Necula, Ghiță Pavel.

Cu stimă,

Comitetul director

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.