Pe cât de încet s-au mișcat parlamentarii la votul uninominal pe atât de repede s-au mișcat deputații la modificarea Codului Penal unde au reușit să introducă pedepse pentru "difuzarea fără drept" a înregistrărilor audio și video și nenumărate facilități pentru infractori. Alergia la caltaboșii dlui Remeș a fost atât de rapidă încât a produs Justiției un adevărat stop cardiac: infractorii nu mai pot fi interceptați decât după începerea urmăririi penale și după ce au fost anunțați – mersi! -, pragul de mare corupție a urcat de la 60.000 la 9 milioane de euro iar termenul de prescripție a pedepselor s-a redus la cinci ani. Trai nineacă! Codul Penal devine Codul lui DaVinci, un adevărat elogiu al lui Iuda, al vânzării și trădării justiției. Stima noastră și mândria, infractorii și mafia! Așadar, după cinci ani de plimbare a dosarelor de colo-colo, orice corupt devine curat. O asemenea coaliție pentru un guvern corupt nici că s-a mai văzut! Clasificarea dosarelor de corupție completează astfel clasificarea dosarelor de securitate – de unde provin, de altfel, majoritatea celor ocrotiți penal de propriul nume de cod. Considerat ocrotitorul corupției din PD, președintele Băsescu și-a luat prin surprindere adversarii din PSD onorându-le invitația de a participa la festivitatea lansării campaniei pentru referendum și a eurocandidaților. Punctul de întâlnire de la Romexpo a fost referendumul prezidențial pe aceeași variantă de vot uninominal cu PSD. Ce chestie! Dușmanii la referendumul din mai s-au declarat "parteneri" la referendumul din noiembrie! Numai politica putea fi atât de parșivă. Faptul că dl Băsescu și-a încordat "arcul peste timp" amintind că la Romexpo "s-a mulțumit minerilor" i-a făcut pe pesediști să scandeze imediat "Iliescu-Iliescu!" – exact ca minerii din '90! – dovedind că trebuie într-adevăr să se reformeze pentru a redeveni "peste două-trei legislaturi" cel mai mare partid parlamentar, așa cum le-a urat invitatul. După plecarea dlui Băsescu – venit, văzut, șutat și plecat! – PSD s-a trezit ridiculizat în propriul pavilion. Cea mai nemulțumită de atitudinea "sfidătoare" a dlui Băsescu față de PSD a fost liberala Norica Nicolai: "i-am văzut rictusul cinic când a amintit de Romexpo, președintele nu știe ce-nseamnă recunoștința față de dl Iliescu". Zău, madam? Rictusul dlui Băsescu era cinic – nu crimele mineriadei? Dar dacă dl Băsescu nu trimitea aceste săgeți, cine oare l-ar fi acuzat că reface FSN împreună cu PSD? Tot dna Nicolai, firește. Întrecerea electorală dintre cinismul, corupția și incompetența partidelor este însă în toi și ea îi doare pe alegători din ce în ce mai tare: și în turul unu și în turul doi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane